Liceenii constănțeni își învață colegii să acorde primul ajutor

138
1
Liceenii constănțeni își învață colegii să acorde primul ajutor - tineriiacordaprimulajutor-1368971966.jpg
Nu de puține ori, victimele accidentelor, agresiunilor sau pur și simplu persoanele care suferă de boli grave și cad inconștiente pe stradă nu sunt salvate pentru că populația nu știe cum să acorde primul ajutor. De aceea, elevii voluntari ai Asociației Medicilor Voluntari din Constanța a pus la punct un program de puncte de informare și cursuri în liceele constănțene, după ce au fost instruiți de un grup de șase medici specializați în medicină de urgență și medicină internă.

Cele mai recente acțiuni de acest fel au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, atât la Constanța, cât și la Năvodari, unde zece elevi le-au arătat celor de vârsta lor cum se poate acorda primul ajutor în cazul unei victime căzute de la înălțime sau a uneia care face infarct miocardic.

În sprijinul acestora, au venit și reprezentanții Direcției Județene de Sport și Tineret Constanța, Crucii Roșii și Centras Constanța.

"De fiecare dată acuzăm sistemul de urgență: nu ajung ambulanțele la timp, ne lovim de timpi foarte mari de așteptare în departamentele de urgență, multe persoane care au o șansă mor la domiciliu, pe stradă sau la locurile de muncă, dar ne-am întrebat no,i ca societate, dacă trebuie să dăm vina pe sistem sau ar trebui să ne întrebăm și pe noi, dacă purtăm o vină? Oamenii trebuie să fie conștienți de faptul că oricui i se poate întâmpla acest lucru și că trebuie să trateze situația cu maximă responsabilitate", a explicat dr. Dan Pletea, coordonatorul acestui proiect. 

Comentează știrea

EMIL
20 mai 2013
Liceenii CONSTANTENI.........

stirea nu a fost completa . Nu a fost mentionat numele organizatiei care a initiat acest proiect.A.S.M.V.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7949 secunde