Legi noi pentru pacienții cu arsuri

93
Legi noi pentru pacienții cu arsuri - spital-1561288891.jpg

Articole recomandate

Ministerul Sănătății a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienții cu arsuri. 


Ministrul Sorina Pintea și-a exprimat convingerea că odată cu aprobarea acestora nu vor mai exista sincope în ceea ce privește transferul pacienților cu arsuri în străinătate. 


Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății transmis duminică AGERPRES, proiectul de ordin pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave prevede că transferul în străinătate se va face numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de acces în centrele de mari arși, conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinului ministrului sănătății nr. 476/2017 privind organizarea și funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri și numai în cazul în care paturile pentru tratamentul arșilor grav de la nivel național sunt integral ocupate, prin confirmare de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență - COSU. 


Comisia, care va analiza dosarul medical al pacientului și va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinatate, este formată din trei membri: medicul curant al pacientului, medicul șef linie de gardă ATI și medicul șef linie de gardă chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz. Această comisie se va întruni în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientului, în maximum două ore de la primirea cazului. 


Proiectul mai stipulează că decizia comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinătate se transmite Ministerului Sănătății - Centrul Operativ pentru Situații de Urgență - COSU, care solicită la Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asigurarea transportului autorizat. Medicul curant al pacientului realizează demersurile necesare pentru întocmirea raportului medical necesar eliberării documentului S2, conform legislației în vigoare. De asemenea, proiectul asigură un acces mai bun al pacienților cu arsuri la servicii medicale prin adăugarea unor noi criterii de acces în centrele de mari arși. 


Cel de-al doilea proiect de Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea și funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri propune ca recuperarea medicală pentru pacientul cu arsuri să se desfășoare în secția de Medicină Fizică și de Recuperare a spitalului în care acesta a fost tratat sau, dacă starea pacientului o permite, în alte secții de Medicină Fizică și de Recuperare, în ambele situații asigurându-se personalul necesar pentru reabilitarea medicală a pacienților cu arsuri grave. De asemenea, proiectul mai prevede ca în cazul centrului pentru arși care asigură îngrijiri pentru copii să fie incluși în schema de personal și medici în specialitatea pediatrie și chirurgie pediatrică. 


"Am convingerea că, odată cu aprobarea acestor ordine, nu vor mai exista sincope în ceea ce privește transferul pacienților cu arsuri în străinătate. Am dorit să existe o procedură clară astfel încât ori de câte ori apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luată rapid, în interesul pacientului. Pe lângă aceste reglementări, continuăm demersurile pentru a crea propriul sistem de tratament al marilor arși", a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, potrivit comunicatului. 


Cele două proiecte au fost elaborate de specialiști în ATI, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și recuperare medicală din cadrul Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, cu consultarea reprezentanților pacienților care au suferit arsuri. 


Cele două documente se află în transparență decizională, pe site-ul Ministerului Sănătății. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0672 secunde