Investigațiile medicale care ne pot ajuta atunci când ne cade părul

394
Investigațiile medicale care ne pot ajuta atunci când ne cade părul - fotofondcadereaparului-1444143036.jpg

Articole de la același autor

Părul ne întregește aspectul și este foarte important pentru fiecare dintre noi, fie că suntem bărbați sau femei. Uneori, însă, podoaba capilară poate suferi și părul începe să cadă mai mult sau mai puțin, în funcție de gravitatea afecțiunii. 


Medicii specialiști consideră că pierderea părului are întotdeauna cauze medicale și depistarea acesteia poate salva podoaba capilară. 


"Părul este coafat, vopsit, mereu aranjat, fiind o unealtă a farmecului feminin. Multe femei se confruntă cel puțin o dată în viață cu un episod de diminuare a podoabei capilare. Cauzele pot fi diferite: orice eveniment stresant, sarcina, deficitul de fier sau vitamina D, unele medica-mente administrate, curele de slăbire, afecțiuni endocrine, toate pot fi substratul rarefierii părului", explică dr. Adina Dobrițoiu, medic primar derma-tologie în cadrul Clinicii MEDSTAR 2000 Constanța, cu competență în dermato-cosmetică, doctor în științe medicale. 


Diagnostic specializat 
Când observați că vă cade părul mai mult decât ar fi normal, ar trebui să nu ignorați problema, ci să încercați să aflați cauzele. Cu cât faceți asta mai repede, cu atât aveți mai multe șanse să-l salvați. Atunci când este vorba despre cauze medicale, este indicat să vă adresați unui specialist. 


"Pentru stabilirea diagnosticului, sunt necesare investigații suplimentare, stabilite în urma consultului clinic. Este nevoie de analize de sânge, care să ateste modificări hormonale sau deficitul de fier, și de dermatoscopie. Este vorba despre vizualizarea scalpului cu ajutorului unei lupe speciale. Căderea difuză a părului poate fi astfel încadrată în diferite diagnostice, precum efluvium telogen, alopecia areată formă difuză, alopecia androgenetică, alopecie frontal fibrozantă", precizează medicul Adina Dobrițoiu. 
Aceste afecțiuni dermatologice pot fi stabilite de medicul dermatolog în urma investigațiilor. 


Afecțiune reversibilă? 
Uneori, pentru refacerea podoabei capilare sunt necesare tratamente pe durate lungi de timp și se poate întâmpla ca afecțiunea să nu fie complet reversibilă, chiar și în urma unor tratamente corecte. 


"Administrarea unor suplimente pentru păr fără consultul medicului poate avea efecte negative, deoarece unele substanțe în exces pot fi chiar ele cauza căderii părului", mai spune dr. Adina Dobrițoiu. 


Pentru mai multe informații referitoare la tarife și programări, puteți apela la numerele de telefon 0241/638.251, 0722/574.250 și 0723/MEDSTAR.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3062 secunde