Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sănătate

Ecaterina Andronescu, despre eroarea de la simularea Evaluării Naționale

Ştire online publicată Miercuri, 13 Martie 2019

Eroarea apărută la unul dintre subiectele de la proba de Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale, la clasa a VIII-a, este una "impardonabilă", însă aceasta nu a afectat elevii, a declarat miercuri ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

"Fără îndoială este o greșeală a celor de la Consiliul Național de Evaluare și Examinare. Am înțeles că ieri au trimis un comunicat de presă și au cerut scuze. Subiectul nu afecta în niciun fel rezolvările pe care le impunea acest subiect. Este impardonabil după părerea mea ca un profesor de Limba română să nu știe să atribuie corect un text indiferent că este vorba despre o poezie sau un alt fel de text. Deci aceasta rămâne o greșeală impardonabilă, așa cum spuneam, dar nu au fost afectați elevii", a spus ministrul.

Presa a relatat marți că a apărut o eroare la unul dintre subiectele de la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională, care a avut loc luni. Este vorba despre poezia unui poet german, care a fost prezentată ca fiind a poetului român Ștefan Octavian Iosif, acesta fiind doar cel care a tradus-o în română și nu autorul.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, va participa, astăzi de dimineață, la ceremonialul de dezvelire a plăcii aniversare de 100 de ani a Colegiului Național Mihai Eminescu ...
Ministerul Educației a publicat joi în Monitorul Oficial ordinul privind organizarea examenului de Evaluare Națională, noutatea fiind că anul acesta a fost introdusă simularea și ...
Simularea Evaluării Naționale 2019 a început astăzi, la ora 9, cu proba scrisă la limba și literatura română. În premieră, anul acesta, la simulare participă și elevii de clasa a ...
Alte ştiri din sectiunea Sănătate
Mâncați ceapă! Vă susține sănătatea creierului și a inimii
Fiți foarte atente la sănătatea aparatului genital! Oricine se poate îmbolnăvi de cancer
Aveți gura amară des? Nu ignorați acest lucru, pentru că o astfel de situație poate fi un simptom al unei boli grave, dar poate fi și semnalul de alarmă al corpului în ...
S-a demonstrat științific că persoanele supraponderale au un risc de două ori mai ridicat de a suferi de dureri de cap, spre deosebire de cele care au o greutate ...
Responsabile de buna funcționare a organismului uman sunt sistemul imunitar, cel endocrin, nervos, dar și sistemul de asimilație și de excreție, care interacționează pentru buna ...
Populare în rândul celor care încearcă să-și țină sub control greutatea sau să reducă aportul de zahăr, băuturile dietetice au stârnit multe controverse cu privire la ...
Iată o întrebare cu care fiecare dintre noi ne-am confruntat cel puțin o dată în viață: chiar expiră pastilele cu adevărat? Se pare că data de expirare a unui medicament ...
Dintre toate alimentele de bază sau ingrediente, carnea poate fi cel mai toxic aliment, concentrând, pe lângă antibiotice și hormoni, acceleratori de creștere și anabolici ...
Atenție la kilogramele în plus! Mâncatul excesiv poate fi rezultatul unui stres interior
Umflarea picioarelor este caracterizată de acumularea de lichide la nivelul picioarelor. Colecția de lichid în exces oriunde în corp este cunoscută sub numele de edem. Tot ...
Conjunctivita se manifestă prin înroșirea și inflamarea membranelor care acoperă partea albă a ochiului și membranele interioare ale pleoapelor. Conjunctivita este, de cele ...
Stresul, alimentația nesănătoasă, tulburările afective, dezechilibrele hormonale sau tratamentele nepotrivite duc la scăderea memoriei. Pe măsură ce înaintăm în vârstă ...
Nu vă neglijați dantura! Cariile dentare pot face ravagii
Suferi de amețeli? Iată ce spun specialiștii despre acestea
Vaccinurile produc creșterea nivelului de anticorpi din organism
Cireșele, o excelentă sursă de sănătate
Micuții pacienți din secțiile Pediatrie și Chirurgie Pediatrică, dar și însoțitorii lor au participat astăzi la o acțiune organizată de către ...
Chiar dacă, începând cu momentul nașterii, dobândim o serie de microbi specifici cavitații bucale, ca moștenire de la părinți, aceștia nu sunt cauza ...
Pietrele la rinichi sunt formate atunci când anumite minerale, de multe ori calciul, sunt depozitate și cristalizate în structura rinichilor. Există și alte minerale care pot ...
Care sunt etapele în alăptarea bebelușului
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva