Dramatic! Copii aduși la spital în comă, cu "boala secolului XXI"

7049
1
Dramatic! Copii aduși la spital în comă, cu

Articole de la același autor

În ultimii ani, foarte mulți copii au fost diagnosticați cu "boala secolului XXI", dar o mare parte dintre ei se confruntă zi de zi cu simptomele acestei boli, diabet, fără să știe că suferă de această afecțiune. Simptomele diabetului pot fi ușor confundate cu semnele altor boli. De aceea, părinților le este greu să îl depisteze din timp. 


Familiile acestor copii trăiesc adevărate drame, pentru că cei mici trebuie să facă un tratament complicat, de lungă durată, mai precis, pentru toată viața. 


Mare atenție, părinți! Specialiștii afirmă că, atunci când un copil nu arată bine sau nu se simte bine, trebuie să i se facă o glicemie și un examen de urină. Aceste analize se pot face și în cabinetul medicului de familie, nu trebuie foarte multe resurse, un glucometru și bandelete de urină. Există cazuri când la spital ajung copii cu simptomele unor boli respiratorii, dar, în urma consultului medical, nu au nimic și, în această situație, se suspectează debutul diabetului. În momentul în care boala evoluează și nu este diagnosticată, nu i se dă insulină, apare acidoza și respirația greoaie, specifică. La unii copii, pe baza acestor simptome și prin analiza glicemiei, se constată instalarea diabetului. 


"Pentru noi, este simplu, facem o glicemie și gata! Dar trebuie să se implementeze și în rândul populației lucrul acesta. Un copil care nu se simte bine sau un copil mare, de 4-5 ani, care urinează în pat, noaptea, deși el s-a reglat foarte bine cu urinatul și își controlează micțiunile, trebuie să te facă să te gândești că ar putea să sufere de diabet. De multe ori, părinții și, din păcate, și unii medici se gândesc că cel mic are infecție urinară și cer urocultura, fără un examen de urină. Nu este bine, deoarece în examenul de urină s-ar putea să găsești glucoză și atunci să se ridice suspiciunea de diabet", a declarat dr. Cristina Maria Mihai, specialist pediatrie, diabet, nutriție și boli metabolice. 


Sfaturi pentru părinți, de la medicul specialist 


La copilul mic, diabetul este dificil de diagnosticat, pentru că, spre deosebire de copilul mare, la care aceste lucruri se întâmplă în timp, în decurs de săptămâni sau chiar luni de zile, copilul mic poate să se prăbușească în trei zile de la debut. 
La Constanța, există o incidență medie a diabetului. Era mică, dar a crescut în ultimii ani. Alimentația s-a schimbat foarte mult în ultimii 20 de ani, medicii spun că am adoptat și noi alimentația vestică, cu chimicale, semipreparate și alimente procesate, pline de calorii, zahăr, chimicale și grăsimi. De asemenea, există și predispoziția genetică, dar depinde cum acționezi pe terenul acesta. 


"Zilele acestea, am avut cel mai grav caz de până acum. O fetiță de 13 ani a venit în comă. Tot organismul era dat peste cap de mai multă vreme și avea o oboseală extraordinar de mare. A început să scadă în greutate, apoi să bea apă multă. Dar aceste simptome apar în final, când diabetul este deja instalat", explică medicul specialist. 


"Câteodată este prea târziu" 


Un copil mare este mai greu de diagnosticat, pentru că are o oarecare independență față de familia lui. Mănâncă singur, merge la școală, doarme și se duce la toaletă singur. Simptomele îi alertează pe părinți foarte târziu, când poate este prea târziu. 


"La fetița aceasta, diabetul a debutat cu simptomele specifice. Au apărut modificări la nivelul gurii, i s-au tumefiat gingiile, i-au apărut infecții la gingii, la dinți, în toată cavitatea bucală. Deși a făcut repetate tratamente stomatologice, în mod cert nu aveau cum să dea rezultate, pentru că nu era tratată boala de fond, fiind necunoscută. Într-un final, a venit la spital, în comă, foarte greu a răspuns la tratament, a necesitat o terapie complexă, viața ei a fost pe muchie de cuțit. Din fericire, noi am aplicat toate resursele terapeutice, nu ne lipsește nimic în privința asta. Avem un protocol foarte bine stabilit, al acetozei diabetice cu comă, forma asta gravă, pe care l-am aplicat încă de la debut, dar a durat mai bine de 48 de ore până am reușit să o stabilizăm. Acum este pe tratament insulino-intensiv, e bine", conchide dr. Cristina Maria Mihai. 


Comentează știrea

nicu
12 octombrie 2016
copii bolnavi

ce poza lacrimala in acest articol! asteptam sa se cerseasca bani trecatorilor pentru folosul parintilor!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4449 secunde