Distrofia musculară, în atenția Ministerului Sănătății

143
Distrofia musculară, în atenția Ministerului Sănătății - sorinapintea-1526804272.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat, săptămâna aceasta, la Conferința Națională "Distrofia musculară, familii și specialiști împreună în aceeași cauză". Conferința are scopul ca specialiștii din țară și străinătate, împreună cu asociațiile de părinți să identifice noi soluții, astfel încât copiii care suferă de distrofie musculară Duchenne să beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Înainte de startul conferinței, ministrul Sănătății a vizitat copiii  prezenți la eveniment. Organizatorii au amenajat un spațiu special pentru aceștia, în care le-au pus la dispoziție  cele necesare pentru petrecerea timpului  într-un mod cât mai plăcut, sub supravegherea personalului de specialitate.


"Sunt extrem de emoționată după întâlnirea cu acești copii minunați și felicit organizatorii pentru modul special în care au gândit desfășurarea acestui eveniment, dându-mi posibilitatea să fiu alături de ei, să văd câtă nevoie au de ajutorul nostru. Trebuie  să le oferim condiții pentru o calitate mai bună a vieții. Am aflat despre bolile rare după ce am devenit ministru. Am descoperit astfel medici eroi care luptă alături de bolnavii cu boli rare. Aștept concluziile dezbaterilor  pentru a le pune împreună în practica, în beneficiul acestor copii care merită tot sprijinul nostru", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3401 secunde