Cum ne protejăm părul vara

820
Cum ne protejăm părul vara - parvara-1309883283.jpg

Articole de la același autor

Vara petrecem mare parte a timpului în aer liber.

Părul nostru este primul care ia contact cu soarele puternic, vântul, ploaia torențială, apa de piscină sau apa de mare. Toate acestea îi pot face mult rău dacă nu se bucură din partea noastră de o îngrijire specială.

De altfel mulți specialiști consideră vara drept una dintre cele mai nocive perioade a anului în ce privește sănătatea părului. Structura firelor de păr poate fi serios afectată de toți factorii de mediu din timpul verii.

Pentru a suferi cât mai puțin este bine să prevenim astfel de probleme și să ne îngrijim podoaba capilară cât mai bine. Asta înseamnă să păstrăm părul în permanență curat, să folosim produse adecvate tipului pe care îl avem și să nu îl încărcăm prea mult cu produse de coafat.

Pentru a preveni electrizarea părului trebuie să aplicăm balsamuri și tratamente pentru păr destinate acestui tip de problemă. Totodată este recomandat să pulverizăm o cantitate mică de spray fixativ pe perie înainte de a ne aranja părul.

După ce ne-am șters părul cu prosopul trebuie să aplicăm câteva picături de apă pentru coafare, cu o textură ușoară, astfel încât să prevenim încâlcirea firelor.

Hidratați firele uscate

Este bine să alegem produse speciale pentru refacerea structurii firului de păr. Acestea au capacitatea de a hidrata firele uscate și despicate, precum și de a conferi volum părului. Atenție însă căci produsele destinate să confere strălucire părului nu sunt întotdeauna destinate hrănirii structurii acestuia.

Dacă în mod obișnuit folosiți ustensilele pentru coafat, precum uscătorul, ondulatorul sau placa, încercați să renunțați pe cât posibil la ele în timpul verii. Puteți în schimb să ștergeți bine, dar cu mișcări ușoare, părul cu ajutorul unui prosop și să îl lăsați să se usuce de la sine.

Produse cu factor de protecție solară

Pentru a ne proteja părul de expunerea la razele solare este bine să folosim loțiuni, tratamente și balsamuri de păr cu efect de hidratare în profunzime. De asemenea, este foarte important să alegem produsele cu factor de protecție mare, SPF 30 sau mai mare, pentru a ne asigura că părul este ferit de acțiunea razelor UV.

Jojoba pentru fire despicate

Uleiul de jojoba se poate dovedi extrem de util pentru părul uscat și vârfurile despicate. Totodată acest remediu naturist poate fi folosit ca tratament înainte de aplicarea șamponului sau pentru a oferi protecție vârfurilor firelor de păr în timpul zilei.

Tratamente de noapte

Dacă părul este foarte uscat este recomandată folosirea unui tratament de păr cu extrahidratare care să fie aplicat înainte de culcare. Acoperiți părul cu o bonetă sau cască pentru duș și lăsați tratamentul să acționeze pe timpul nopții. Pentru a fi siguri că produsul pe care l-ați ales vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră este recomandat să solicitați părerea unui medic sau a unui farmacist ori a coafezei personale.

Fără silicon

De asemenea, este bine să ne acoperim capul cu o pălărie de fiecare dată când ieșim afară în soare și să purtăm părul strâns în coadă sau coc. Iar dacă apelăm la produsele pentru strălucire, în niciun caz să nu le alegem pe cele fără silicon pentru că am putea să ne distrugem părul iremediabil. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5272 secunde