Cum alegem cea mai bună asigurare de sănătate

4160
14
Cum alegem cea mai bună  asigurare de sănătate - asiuraremedicala-1383318946.jpg

Articole recomandate

Deși sistemul asigurărilor de sănătate începe să câștige aprecierea românilor, oamenii nu dispun încă de toate infor-mațiile necesare pentru a alege cele mai bune opțiuni pentru nevoile lor. Din acest motiv, furnizorii asigurărilor de sănătate dau câteva sfaturi în acest sens.

"În primul rând, persoana asigurată trebuie să fie sigură că termenii și condițiile asigurării se potrivesc cerințelor lui. În unele cazuri, asiguratorii vor exclude acoperirea problemelor medicale preexistente. Există însă și planuri care acoperă condițiile medicale preexistente, iar acesta poate fi un punct important în selectarea unui anumit furnizor. Apoi, asiguratul trebuie să verifice că aria de acoperire nu este restrânsă doar la regiunea în care acesta se află, dar cuprinde și orice altă zonă pe care este posibil să o viziteze, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă, indiferent dacă este vorba despre afaceri sau călătorie.

Aria de acoperire face referire și la centrele medicale la care ar putea apela în cazul în care va avea nevoie de îngrijiri medicale.

Un aspect foarte important în alegerea asigurării valabile peste hotare este acoperirea tratamentului pentru cancer. Există planuri de asigurare care nu acoperă costurile acestui tip de tratament sau procedurile medicale pentru bolile cronice. Este bine ca beneficiarul să aleagă un plan complet, care să asigure îngrijire medicală indiferent de problemele de sănătate pe care le-ar putea întâmpina pe parcursul duratei poliței de asigurare", explică Alida Coman, coordonator în cadrul unei firme de asigurări. 

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
louboutin 2013
23 noiembrie 2013
louboutin 2013

Bien que la collection de sixbag sera exposée dans l'espace minimaliste, dans un contexte de troncs historiques LV, ils ne seront disponibles que sur commande spéciale. Les clients doivent passer leur commande en personne a la Louis Vuitton a Comme des Garons stocker pas de téléphone ni Internet les commandes doivent appliquer et en retour, ils recevront un titulaire de la carte spéciale en cuir naturel traditionnel de BT, en relief avec le Louis Vuitton a Comme des Garons signature . Apres plusieurs mois, le sac (s) sera livré a leur magasin Louis Vuitton de choix. louboutin 2013 http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=louboutin 2013

pigalle louboutin prix
24 noiembrie 2013
pigalle louboutin prix

Alors que j'étais en train de suivre LVR, ils avaient le Pigalle Plato 120! Pour ceux qui sont familiers avec les deux styles, la principale différence est que Pigalle Plato a une plate-forme de 20mm, ce qui rend le terrain plus raide a l'équivalent d'un Pigalle 100, et est donc plus confortable a porter. De plus, étant donné qu'il partir LVR, j'ai l'avantage de la livraison gratuite et devoirs compris et taxes qui sont importantes économies d'environ 300 $. J'ai immédiatement décidé de faire l'achat. Dans les 4 jours, toutes les 20 paires de LVR ont été completement vendus! Je suppose que CL est de plus en plus populaires ces jours quand ils sont arrivés, ils étaient parfaits! pigalle louboutin prix http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=pigalle louboutin prix

boutique louboutin homme paris
1 decembrie 2013
boutique louboutin homme paris

Cependant, l'attente en valait la peine! Les chaussures sont IRL SUPERBE! Quel beau combo de léopard d'impression avec watersnake! Pam Jenkins devrait, par ailleurs, vraiment améliorer leurs compétences en photographie Leurs photos en ligne ne faites pas ces bébés justice. boutique louboutin homme paris http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=boutique louboutin homme paris

asics gel 1130
2 decembrie 2013
asics gel 1130

Meister der D?mpfung ist die Linie der Asics Gel Nimbus, Asics Gel Culumus und Asics Gel Stratus. Der Asics Nimbus erhebt den Führungsanspruch beim Thema D?mpfung und garantiert ein super Laufgefühl. Sein Gef?hrte, der Asics Culumus, ist der meistverkaufte Gel Schuh und konzentriert sich auf D?mpfung im vorderen Fu?bereich. Der dritte im Bunde, der Gel Stratus, setzt auf D?mpfung im hinteren Fu?bereich. Die Modelle Asics Foundation und Ascis Fortitude bieten den besten Schutz und Bewegungskontrolle für kompaktere L?ufer. Wer querfeldein l?uft freut sich auf Asics Gel Trabuco oder die Asics Schuhe mit den vielsagenden Namen wie Asics Attack oder Asics Enduro. asics gel 1130 http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=asics gel 1130

fGGzrfUYutY
22 martie 2014
tojmaUvOPwQt

755SbW qpkzjoyxxfbf, [url=http://ughxwvszllqs.com/]ughxwvszllqs[/url], [link=http://ortffrkqaifs.com/]ortffrkqaifs[/link], http://xghyiozmanaa.com/

uxHkMLDzn
31 martie 2014
YpDOJfbRwEut

fBaf6T lbntmdaqxhtl, [url=http://crrykirprsbu.com/]crrykirprsbu[/url], [link=http://fvnattlbbszy.com/]fvnattlbbszy[/link], http://gpsjibhpspkf.com/

vrATMVLNpgoklbh
29 august 2014
pzPYltedODGxIjvga

9wyoXk ifgzcqmmxxlc, [url=http://zpxigcvgcaop.com/]zpxigcvgcaop[/url], [link=http://vfyojoxfdvkd.com/]vfyojoxfdvkd[/link], http://wlhprgkqclfi.com/

eoHNRhMOvvfKhkgasZ
30 august 2014
BsuCaIZw

IAuKwp dwyurbqxmrro, [url=http://lthoidasqxmy.com/]lthoidasqxmy[/url], [link=http://ihbxlyaunnsm.com/]ihbxlyaunnsm[/link], http://iokxpzmnvppu.com/

ujCbYWBkMLyCymrwKUH
14 octombrie 2014
jHsGiRCyvZrmVdoP

Pz5IFT http://www.QS3PE5ZGdxC9IoVKTAPT2DBYpPkMKqfz.com

oWhWnhxpDyOykB
21 octombrie 2014
yemGmlLVRjsqqVhlYjl

VSj3IN ndwyeoxdpsxi, [url=http://dtdvjfdcyrgg.com/]dtdvjfdcyrgg[/url], [link=http://lwtyrornowyx.com/]lwtyrornowyx[/link], http://wcvvmouxnyla.com/

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3387 secunde