Copilărie măcelărită de cancer

981
Copilărie măcelărită de cancer - copiicancer3-1319648006.jpg

Lunar, în Constanța, un copilaș este diagnosticat cu cancer. Cu toate acestea, în județul nostru nu există decât un specialist ce-i poate trata. Bolnavii, cu vârste de la câteva luni la anii rebeli ai adolescenței, sunt plimbați între spitalele de la malul mării și cele
din București, pentru tratament.

Boala grea le-a furat copilăria. În vreme ce alți copii de vârsta lor se joacă de-a v-ați ascunselea în fața blocului, învață să îmbrace păpușile ori fac întreceri cu mașinuțele, micuții diagnosticați cu cancer își petrec zilele într-un pat de spital. Pentru ei, o clipă de bucurie nu este adusă de o poznă făcută pe la spatele părinților, pentru care nu au fost prinși, ci de raza de speranță din ochii mamei, după ce a vorbit cu medicul.
În Constanța, în prezent, sunt înregistrați aproximativ 200 de copii diagnosticați cu boli he-matologice și oncologice. Toți sunt în grija unui medic specialist: dr. Adriana Apostol, singurul medic pediatru oncolog din județul nostru. E drept, sunt și câțiva medici rezidenți care îi supraveghează pe micuți atunci când vin la tratamente sau la control, dar, pentru că specialitatea este una solicitantă, își aleg alte direcții.

Un singur oncolog pentru copii
Având în vedere că există un singur medic specialist și niciun spațiu special destinat îngrijirii lor, mulți dintre copiii depistați cu tumori canceroase sunt îndrumați spre spitalele din București pentru a urma tratamentele.
"Copiii sunt diagnosticați la noi, însă, pentru că tratamentele sunt complexe, iar compartimentul mic și există un singur medic oncolog, sunt nevoită să trimit cazurile mai complicate la București, la spitalele «Marie Curie» sau Fundeni. Nu sunt plimbați foarte tare (n.r. - copiii). La debutul bolii, sunt trimiși acolo, fac tratamentul pentru o perioadă până în șase luni, iar apoi, pentru cinci ani sunt supravegheați la noi", a explicat dr. Apostol. Medicul a adăugat că, lunar, depistează cel puțin un copil afectat de această boală grea.
Desele drumuri către București îi dărâmă, însă, atât pe părinți, cât și pe copii. Pe de o parte, stresul și oboseala care se acumulează, grija banilor, dar și faptul că micuțul bolnav este izolat pentru perioada tratamentului și chiar și câteva luni bune după.
"Toată lumea vorbește de cancer, de tratarea adulților, dar puțini amintesc de faptul că există și copii bolnavi. Iar la copii situația este tragică, întrucât de multe ori sunt la vârsta la care nici nu înțeleg ce se întâmplă cu ei. Sunt cazuri când inserția lor în școală este lăsată deoparte; imaginați-vă un copil care face chimioterapie, căruia i-a căzut părul din cap, cum va fi primit într-o comunitate. În plus, sunt mult mai expuși infecțiilor, întrucât imunitatea lor este mult scăzută", a descris dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean, o parte din experiența prin care trece un copilaș.

Centru de zi în Spitalul Județean
De aceea, conducerea Spitalului Județean Constanța, alături de Fundația "Salvează vieți" intenționează să realizeze, în cea mai mare unitate spitalicească din județul nostru, un Centru de zi pentru acești micuți, în cadrul Secției de Oncologie. În centrul respectiv, micuții urmează să fie diagnosticați, să fie urmărită evoluția bolii, să beneficieze de tratament, dar și de consiliere psihologică.
"De multe ori, când vin la analize, copiii sunt purtați prin spital. Ar trebui să fie duși într-un singur compartiment, unde să fie o cameră de joacă, să fie primiți într-o atmosferă caldă, pentru că și așa sunt cu psihicul la pământ. Este nevoie inclusiv de o terapie a durerii, căci sunt copii care ajung să facă morfină, iar părinții trebuie să știe când și cum să o administreze", a adăugat dr. Căpățână.
Spitalul nu are însă fonduri suficiente pentru realizarea centrului.
"Într-o primă etapă, dorim să identificăm un spațiu în spital, unde am putea să realizăm centrul, pe care să-l dotăm corespunzător, pen-tru ca apoi să fie aduși specialiștii. Fac un apel, pe această cale, către agenții economici și persoanele fizice din Constanța, care au posibi-litatea, să dea o mână de ajutor", a adăugat managerul spitalului.

Formă rară de cancer la trei luni de viață
Cel mai mic bolnav de cancer din județul nostru are cinci luni de când a venit pe lume și a fost diagnosticat, la numai trei luni și jumătate, cu neuroblastom. Este vorba de o tumoare a ganglionilor, o formă rară de cancer, dar întâlnită în special la copii. După naștere, în loc să ia în greutate, cel mic slăbea văzând cu ochii, era palid și suferea de dureri. Tratamentul constă în intervenția chirurgicală, pentru extirparea tumorii, urmată de chimioterapie.
Cele mai frecvente forme de cancer depistate la copii sunt leucemia și tumorile cerebrale.

Tumoră confundată cu… balonarea!
Cancerul nu poate fi prevenit. După cum a subliniat dr. Adriana Apostol, tot ce pot să facă părinții este să-i aducă pe micuți la doctor de la primele semne de boală.
"Prevenția înseamnă, de fapt, depistarea precoce. Este mai bine ca micuții să fie aduși pentru că s-a speriat mama, decât să stea acasă în timp ce tumora se dezvoltă", a atras atenția medicul.
De altfel, medicul s-a confruntat de curând cu un caz în care mama a tot amânat să meargă cu micuțul de patru anișori la spital, considerând că este doar balonat. De fapt, copilului îi creștea o tumoră renală, iar în momentul în care s-a ajuns la spital, avea mărimi considerabile, fiind necesară intervenția chirurgicală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6591 secunde