Ce spun autoritățile în cazul copilului mort după ce ar fi mâncat shaorma. Ce arată analizele

457
Ce spun autoritățile în cazul copilului mort după ce ar fi mâncat shaorma. Ce arată analizele - shaormadepui-1526734661.jpg

Articole recomandate

Primele rezultate ale probelor prelevate din produsele alimentare sunt negative, în cazul copilului care a decedat după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma la un fast-food din București, iar în urma controlului la unitatea respectivă nu s-au găsit deficiențe atât de grave care să conducă la o situație de genul acesta, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES directorul DSVSA București, Ovidiu Zvorișteanu. 


"În data de 15 mai am fost notificați de personalul de la Matei Balș asupra situației în care a decedat un copil de 3 ani și jumătate, după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma, care a intrat în șoc și ulterior stop cardiorespirator, probabil în salvare. Noi am deplasat acolo un autolaborator al direcției și personal tehnic sanitar veterinar, medici pentru prelevare de probe. În urma controlului la unitatea respectivă nu s-au găsit deficiențe atât de grave care să conducă la o situație de genul acesta, motiv pentru care s-au prelevat probe pentru examenul de laborator. Până acum pe alergeni nu a ieșit nimic pozitiv, nu au existat alergeni în produsele alimentare de origine animală sau non animală, respectiv legumele care se mai pun în shaorma", a precizat Zvorișteanu. 


Acesta a menționat că la începutul săptămânii viitoare vor ieși toate buletinele de analiză, activitatea unității fiind suspendată până la finalizarea tuturor analizelor. 


"Mai avem câteva rezultate, pentru că s-au recoltat destul de multe probe în jur de 15 probe de la alimente, iar unitatea a fost suspendată până când ies toate buletinele de analiză și vedem cum merge cursul anchetei derulate de Misterul Sănătății. Vorbim de o anchetă epidemiologică care se desfășoară atât la unitate cât și la domiciliul copilului. Unitatea a fost suspendată tocmai pentru a derula toate analizele și a avea certitudinea că produsele din acea unitate sunt salubre în cazul în care urmează să își reia activitatea. Ultimele buletine de analize vor ieși luni sau marți", a mai spus Zvorișteanu. 


Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul unui copil care a decedat după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma la un fast-food din București, au precizat pentru AGERPRES surse judiciare. 


S-a dispus efectuarea unei autopsii în cazul copilului, dar și teste toxicologice complexe în cazul părinților, care au fost și ei afectați. 


Potrivit medicului Cătălin Apostolescu, de la Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș", este vorba de un băiat în vârstă de trei ani. 


"Nu știm care este cauza, este caz medico-legal. (...) S-a făcut probabil autopsia la IML. (...) În momentul de față e de competența Procuraturii. E vorba de un băiețel de trei ani jumătate, copilul a murit marți. Părinții sunt și ei afectați", a declarat Apostolescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6251 secunde