Când pot fi folosite lentilele de contact

155

Articole recomandate

Lentilele de contact pot fi folosite de către cei care vor să renunțe la ochelarii cu dioptrii, inclusiv de copii, dar ele trebuie alese în funcție de prescripția medicului și nu de pe internet, afirmă dr. Paul Ioan Grecu - medic primar oftalmolog, voluntar la Fundația Policlinici Sociale Regina Maria.
"Lentilele de contact ar trebui folosite de oricine dorește să nu poarte ochelari cu dioptrii din diferite motive — nu-i suportă, nu-i plac, are o meserie în care nu poate purta ochelari, acuză impactul estetic sau social. Lentilele de contact pot fi purtate indiferent de dioptrii — minus, plus sau astigmatism. Sunt indicate celor care au dioptrii cu minus, pentru că au lentile mai subțiri. Există și lentile speciale pentru astigmatism și vederea se corectează foarte bine. (...) Pot să folosească lentile de contact chiar și cei cu hipermetropii mari (cei cu +2 și — 6), dar trebuie aleasă îmbunătățirea uneia dintre probleme", a detaliat dr. Paul Grecu.
Medicul spune că lentilele de contact pot fi folosite chiar și în cazul copiilor, de obicei în jurul vârstei de 3 — 5 ani, când copilul este cooperant, dar nu pot fi purtate de către cei care au insuficiență de secreție lacrimară, afecțiuni inflamatorii ale pleoapelor sau pur și simplu au ochi sensibili.
Potrivit acestuia, printre avantajele lentilelor de contact se află aspectul estetic, comoditatea, posibilitatea de a face sport, un câmp vizual mai bun sau ascunderea unui viciu de refracție. La polul opus, dezavantajele ar fi de ordin financiar, păstrarea unei igiene riguroase, riscul de infecții, ochi sensibili, necesitatea de repaos înaintea unei intervenții pe cornee de corectare a refracției, o ''manualitate'' deosebită la punerea și scoaterea lentilelor, sindromul de ochi uscat ce necesită utilizarea de lacrimi artificiale.
Pentru că pe piață există o varietate mare de lentile de contact, dr. Grecu subliniază importanța consultului medical. "Toate lentilele de contact din România sunt certificate și bune de purtat. Le alegem în funcție de prescripția medicului sau a optometristului, nu direct de pe internet. Ca să fim corecți, cele mai bune lentile sunt cele cu permeabilitatea cea mai mare la oxigen. Acesta este cel mai important atribut. Lentilele cele mai noi și mai moderne au permeabilitate mare'', arată el.
De asemenea, medicul recomandă lentilele de contact cu purtare zilnică, care se scot în timpul nopții pentru a permite corneei repaus.
În ceea ce privește termenul de folosire al lentilelor, dr. Grecu spune că nu există o perioadă optimă. ''Ele pot fi folosite un termen lung sau scurt, în funcție de fiecare purtător — cum le suportă și ce confort are. Nu există o perioadă optimă de purtare", punctează el.
Dr. Paul Grecu atrage atenția asupra igienei stricte, pentru că în lipsa acesteia pot apărea foarte multe complicații, dar și asupra modului în care o femeie se machiază sau demachiază.
"Lipsa unei igiene stricte poate duce de la simpla iritație conjunctivală cu hiperemie a conjunctivei și cu senzație de corp străin, la conjunctivite și, cel mai grav, la afecțiuni ale corneei, cum ar fi ulcer cornean infecțios. Foarte important este ca la cel mai mic semn de disconfort sau la încețoșarea vederii lentila să fie îndepărtată. Femeile care folosesc lentile de contact trebuie să fie foarte atente cum se machiază și mai ales cum se demachiază pentru a păstra igiena lentilei. Din punctul de vedere al oftalmologului, machiajul nu e indicat niciodată. Dar, în momentul în care menținem igiena lentilei și machiajul este făcut în afara ariei de acțiune a lentilei de contact, un machiaj discret, făcut după ce a fost pusă lentila, la ocazii speciale sau la serviciu, atunci nici oftalmologul nu are ce să zică", a conchis medicul.
Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9507 secunde