Boli stranii, care îi uimesc până și pe medici

1166
Boli stranii, care îi uimesc până și pe medici - e9c78415d6268971eeef86530bbfada0.jpg
Cancere, boli de inimă sau simple răceli - secretele acestor afecțiuni au fost descifrate de medici. Sunt însă boli care, și la ora actuală, încă îi mai iau prin surprindere pe medici.

Unele afecțiuni au cauze psihologice, altele apar ca urmare a unei tulburări genetice sau sunt declanșate de boli grave. De cele mai multe ori, prezența lor trece nediag-nosticată, dar afectează viața socială a bolnavului. Vă pre-zentăm, în rândurile de mai jos, câteva dintre afecțiunile și simptomele considerate până și de medici ca fiind bizare.

Insomnia fatală
Este vorba de o tulburare genetică de somn, caracterizată de insomnie accentuată și care se instalează în jurul vârstei de 50 de ani. Cel afectat nu reușește să adoarmă, de la nivelul creierului i se "dictează" să rămână treaz. Repercusiunile sunt apariția unor boli psihice, întrucât, cu cât o persoană doarme mai puțin, cu atât este mai predispusă fobiilor, atacurilor de panică, halucinațiilor, demenței. Cer-cetătorii spun că, la aproximativ trei ani de la debutul simptomelor, persoana afectată decedează.

Sindromul accentului străin
Tulburare de vorbire, în care bolnavul își schimbă modul de intonare, de vorbire și de pronunție a cuvintelor. Pentru cei care nu-l cunosc, bolnavul pare că vorbește cu accent străin. De fapt, această tulburare este rezultatul unor traume severe la nivelul creierului, fie a unui accident vascular cerebral, fie a unor leziuni craniene. Boala poate debuta și la aproape doi ani de la accidentul declanșator.

Sexomnia
Cei care suferă de această boală fac sex în timpul som-nului. Potrivit specialiștilor canadieni, aceasta este o afecțiune, recunoscută din 2003, apropiată de somnambulism. Potrivit unui studiu publicat de LiveScience.com, s-a dovedit că 8% din pacienții unui centru pentru tulburări de somn sufereau de sexomnie. Pacienții, în special bărbații, începeau să facă sex cu partenerul în timpul somnului, ajungeau chiar și la orgasm, dar a doua zi nu-și aduceau aminte.

Insensibilitate la durere
Afecțiunea este congenitală, cei afectați nu pot percepe durerea fizică. De vină este mutația unei gene responsabile cu transmiterea durerii către receptorii din creier. Cei care suferă de această boală riscă să moară din cauza unor traume, căci nu-și dau seama de gravitatea lor.

Pica
Această boală se manifestă printr-o pervertire a poftei de mâncare. Cei afectați încep să manifeste dorința de a mânca produse sau obiecte neco-mestibile, de la hârtie, păr, pământ, lipici, iarbă. Cauza nu este stabilită cu exactitate, dar specialiștii consideră că poate fi rezultatul unui deficit de minerale. Simptomele se manifestă în special la copiii din mediile sărace și la femeile gravide.

Sindromul Ierusalim
De fapt, este o formă de manie religioasă. Potrivit specialiștilor, în timpul călătoriei către Ie-rusalim, bolnavul capătă con-vingerea că se află într-o importantă misiune religioasă sau că este reîncarnarea unei importante figuri biblice. Medicii nu au putut stabili, până în prezent, cu exactitate, dacă aceste persoane erau diag-nosticate cu boli psihice înainte de vizita la Ierusalim.

Hiperexplexia
Cei depistați cu această tulburare reacționează exagerat de stimulii exteriori. Astfel, în momentul în care aud zgomote puternice, ei pot începe să țipe sau pot avea convulsii mus-culare, involuntare. În același timp, execută comenzi într-o manieră involuntară, din reflex. Medicii spun că această boală este cauzată de blocajul unui aminoacid al cărui rol este de a calma sistemul nervos central.

Sindromul studentului
la medicină
În acest caz, nu este vorba de o boală, ci de o stare temporară, asemănătoare cu ipohondria. De obicei, persoanele afectate sunt studenții la medicină, de unde și denumirea sindromului. Con-cret, cei afectați ajung să creadă că suferă de bolile pe care le studiază. 80% dintre studenți au considerat, la un moment dat, că au o boală gravă, pe care o studiau.

Sindromul Moebius
Aceasta este o tulburare neurologică, ce se carac-terizează prin imposibilitatea suferindului de a avea expresii faciale. Bolnavii nu pot mișca mușchii feței, nu râd, nu se încruntă; mai mult, nu-și pot mișca ochii și înghit cu di-ficultate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6908 secunde