Viorica Dăncilă, despre refuzul lui Iohannis: Ne dovedește încă o dată visul său de a fi "președintele-stat"

124
Viorica Dăncilă, despre refuzul lui Iohannis: Ne dovedește încă o dată visul său de a fi
Premierul Viorica Dăncilă a reacționat dur la cele mai recente declarații ale președintelui Klaus Iohannis care a transmis că nu va semna decretele pentru a desemna interimari pentru portofoliile eliberate de miniștrii ALDE. Viorica Dăncilă susține că președintele a transformat Palatul Cotroceni în sediul său de campanie electorală și că face abuz de putere.


"Din nefericire, Palatul Cotroceni a devenit un sediu de campanie pentru actualul președinte. Îi transmit domnului Klaus Iohannis că cetățenii încă așteaptă explicații cu privire la motivul pentru care încalcă repetat Constituția.

Toți vrem să înțelegem de ce actualul șef al statului face un abuz de putere și continuă blocarea activității Guvernului, deși majoritatea constituționaliștilor îi transmit că interpretează electoral Legea fundamentală.

Respectarea Constituției nu este facultativă, este obligatorie, iar domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit să învețe acest lucru după multiplele situații în care a primit soluții nefavorabile de la Curte.



Actualul președinte nu a venit în tot acest timp cu nicio soluție de deblocare a crizei, ci doar cu declarații care să o alimenteze. Candidatul Iohannis vorbește despre obligațiile premierului, dar nu se achită de propriile obligații. În schimb, se antepronunță în numele Curții Constituționale, în numele Parlamentului, și chiar în numele Guvernului. Ne dovedește încă o dată visul său de a fi "președintele-stat".

În același timp, domnul Klaus Iohannis uită că a girat absolut toate guvernele și toți miniștrii din ultimii 5 ani, însă în momentul când nu i-a mai convenit politic, s-a întors de fiecare dată împotriva lor și a încercat să manipuleze o țară întreagă.

Am văzut în această seară la domnul Klaus Iohannis un dispreț orb pentru români și țară. Ce a făcut președintele României astăzi este un act grav de iresponsabilitate și un atentat la liniștea și siguranța oamenilor pentru ziua de mâine. Să îi fie clar și domnului Klaus Iohannis: Guvernul pe care îl conduc plătește astăzi pensiile și salariile și le va plăti și de acum înainte. Încercarea acestuia de a-i speria pe oameni și a crea panică în societate este de un cinism incalificabil.

Noi ne-am făcut datoria și am sesizat Curtea Constituțională în legătură cu aceste încălcări, însă ne asigurăm că venim și cu alte soluții pentru deblocarea crizei instituționale actuale, asta în ciuda insistenței candidatului Klaus Iohannis de a o perpetua", scrie Dăncilă pe Facebook.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8021 secunde