Victor Ponta cere un guvern de profesioniști

300
Victor Ponta cere un guvern de profesioniști - dddd-1582552799.jpg
Președintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat luni că este nevoie urgentă de un guvern care să se ocupe de situația din țară, iar președintele Klaus Iohannis trebuie să propună un nou prim-ministru, declarație făcută după ce Curtea Constituțională a stabilit că există conflict juridic între președinte și Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcția de premier.

"Această piesă de teatru pe care cei de la PNL porniseră - că să stea, să se pice singuri, să mai stăm trei luni - e total depășită de situație. Avem nevoie urgent ca domnul președinte Iohannis să facă o propunere de guvern, prim-ministru, miniștri, oameni profesioniști care să se ocupe de situația din țară și de ceea ce va urma pentru că, din păcate, nu vorbesc doar de sistemul de sănătate, vorbesc de toate celelalte consecințe economice, sociale care vor veni și care vin deja în România și în întreaga Europă, să avem un guvern care să poată să dea ordonanță de urgență, să aloce bani pentru programe speciale, să ia măsuri rapide legate de ce se întâmplă la granițe, de carantină, de problemele economice, pentru că deja problemele economice apar și o să apară în continuare", a susținut Ponta.

Întrebat pe cine ar vedea premier, Ponta a spus: "Fiind vorba despre o criză, în acest moment de natură sanitară, care ulterior presupune și alte efecte, am spus o persoană de genul, de profilul domnului Raed Arafat care, dincolo de faptul că are experiența și pregătirea necesară, dar are și o încredere foarte mare în rândul publicului". "Să știți că este foarte important: panica se răspândește mai repede decât orice virus. Panica se combate cu un singur lucru: cu încredere. Un om care iese și oamenii au încredere să îl asculte. În Orban cred că nu are încredere nici, nu știu, cel mai mare fanatic penelist. Se știe bine că Orban minte și că nu e în stare să rezolve nicio problemă. Ne trebuie un om cu profil profesionist și cu încredere ca oamenii să-l asculte", a mai spus Ponta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.416 secunde