USR va anunța candidații la europarlamentare cel mai târziu pe 29 noiembrie

271
USR va anunța candidații la europarlamentare cel mai târziu  pe 29 noiembrie - usr-1540125266.jpg

Articole de la același autor

USR își va anunța candidații pentru alegerile europarlamentare cel târziu în 29 noiembrie, primii 15 de pe listă urmând să fie desemnați în cadrul alegerilor interne din partid, a precizat, vineri, președintele partidului, Dan Barna.

"Candidații îi veți ști cred că pe 28 sau 29 noiembrie, practic, în ultima săptămână din noiembrie, vom avea votul intern", a spus Dan Barna, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, primii 15 candidați de pe lista USR de europarlamentare vor fi aleși de membrii partidului.

"Primii 15 din cei 33 cât va trebui să aibă lista, primii 15 sunt strict pe meritocrație, adică pe votul colegilor din întregul partid, din întreaga țară. De la poziția a 15-a în jos, am introdus un criteriu de reprezentare a filialelor, în sensul că, dacă o filială are deja în primii 15 un candidat, acela nu va fi pe 16, ci va fi cineva dintr-o filială care nu are reprezentant, pentru a încuraja campania electorală în toate filialele și a da șansa și altor colegi să crească și să fie vizibili în cadrul acestui proces electoral", a arătat Dan Barna.

Reamintim că, zilele trecute, USR a anunțat lansarea site-ului www.usr.ro/euro, unde cetățenii îi vor putea cunoaște pe cei 85 de membri ai partidului care s-au înscris în cursa internă pentru alegerile europarlamentare din 2019. Campania internă pentru alegerea candidaților a început pe 1 octombrie și au fost organizate deja peste zece dezbateri, inclusiv la București. Campania va culmina cu o dezbatere finală, ce va avea loc pe 17 noiembrie și la care sunt invitați toți candidații. Procesul de votare va debuta în data de 22 noiembrie și se va încheia în data de 29 noiembrie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2786 secunde