Traian Băsescu: Parchetul nu va intra în "jocul suspendării" lui Dăncilă

2203
2
Traian Băsescu: Parchetul nu va intra în
Traian Băsescu, fostul președinte al Românie, nu crede că Parchetul va intra într-un "joc" care să conducă la suspendarea premierului de către șeful statului.


Traian Băsescu a declarat că plângerea penală formulată de președintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă este una "neinspirată" și care se va solda cu "nimic".

"Suntem într-o situație inedită în care Opoziția face o plângere penală prim-ministrului cu acuzația de înaltă trădare. Mai sunt vreo două-trei (acuzații - n.r.), dar înaltă trădare, adică greu de susținut o astfel de acuzație, este efect al faptului că premierul a efectuat o vizită în Israel la invitația omologului israelian și asta a și stârnit reacții, nu numai la noi. (...) Cred că a fost neinspirată ca acțiune, mai ales prin motivarea pe care a dat-o. Părerea mea este că se va solda cu nimic", a declarat Traian Băsescu, sâmbătă, citat de Agerpres.

Traian Băsescu a mai spus, pe de altă parte, că nu crede că Parchetul va intra într-un "joc" care să conducă la suspendarea premierului de către șeful statului.

"Dacă, prin absurd, Parchetul ar intra, nu va intra președintele", a completat Traian Băsescu.

Fiind întrebat de ce nu vede posibilă varianta ca șeful statului să ajungă la suspendarea prim-ministrului din moment ce i-a cerut de mai multe ori demisia, Traian Băsescu a spus: "Una e să-i ceri cu vorba și alta e să te compromiți într-un act oficial, pentru că niciodată nu se va putea materializa acuzația de înaltă trădare".

Liderul PMP a subliniat, însă, că originea problemei se află la premier, care nu l-ar fi informat pe președinte despre discutarea în Guvern a documentului privind subiectul mutării amabasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Dacă dăm puțin ceasul înapoi vedem că originea problemei este chiar la doamna Dăncilă, pentru că dânșii au discutat Nota referitoare la mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim într-o ședință de Guvern. Și dacă ne uităm la articolul 87 din Constituție, articolul ăsta spune așa: președintele României poate lua parte la ședința Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice. Această problemă a mutării ambasadei este o problemă de politică externă. Întrebare? A informat Guvernul pe președinte că are pe ordinea de zi o problemă de politică externă? Din câte știu eu nu a fost informat niciodată președintele", a declarat el.

"Cel mult în codul administrativ, dacă vreți, de bune relații instituționale, pentru că politicienii nu trebuie să se iubească, dar trebuie să aplice corect Constituția și această sancțiune nu există Codul penal pentru neinformarea președintelui legată de ordinea de zi. Și atunci e doar o chestiune de cooperare loială între instituții, dar, trecând peste cooperarea loială vorbim despre responsabilitatea morală. De unde a pornit acest scandal? De la faptul că premierul nu l-a informat pe președinte că are pe ordinea de zi un asemenea subiect. Președintele putea să participe sau nu, dar dacă nu a fost informat este clar că este responsabilitatea premierului, responsabilitatea morală pentru funcționarea cu lipsă de loialitate față de instituția prezidențială", a mai declarat Băsescu.



Comentează știrea

Popa marin
20 mai 2018
Vot

Atentie romani anti PSD.Votul dat PMP ,UDMR,ALDE,o parte PNL inseamna dat tot PSD.De aceea cred ca PSD

Popa marin
20 mai 2018
Vot

Atentie romani anti PSD.Votul dat PMP ,UDMR,ALDE,o parte PNL inseamna dat tot PSD.De aceea cred ca PSD are aceste puseuri de tupeu batandusi joc de ordinea tarii stiu ca au aproapr hotii si din alte partide.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6471 secunde