Tinerii din PSD Constanța, concurs de cultură politică finalizat cu o excursie la Bruxelles

1121
Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Constanța a organizat, recent, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin" din Municipiul Constanța, finala celei de-a II-a ediții a concursului de cultură politică și responsabilitate civică "10 pentru Bruxelles".


Reamintim că, în perioada octombrie 2017 - mai 2018, tinerii participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, au urmat gratuit o serie de seminarii susținute de profesori conferențiari din cadrul Universității "Ovidius" Constanța, conf. univ. dr. Mariana Cojoc , conf. univ. dr. Claudia Dobre, lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, profesorul Petrică Miu, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și reprezentanți ai Parlamentului României, oferindu-le astfel oportunitatea de a asimila noi informații despre filosofie politică, geopolitică, istoria orașului Constanța, economie politică și instituții europene.


Pe baza cunoștințelor deprinse în cadrul celor 14 seminare, concurenții organizați în patru echipe a câte 10 persoane au intrat într-o competiție interactivă de cultură politică, pentru Marele Premiu care constă într-o vizită oficială a celor zece câștigători la Parlamentul European de la Bruxelles, ce va avea loc în perioada 4 - 6 iunie 2018. 


"Scopul concursului a fost acela de a crea un incubator politic pentru orice tânăr care dorește să vină la aceste seminarii. Câștigători suntem cu toții pentru că am acumulat cunoștințe noi. Mulțumim profesorilor pentru sprijin și europarlamentarului Emilian Pavel pentru că a făcut posibilă această deplasare oficială la Bruxelles", a declarat Nicu Roșu, președintele TSD Constanța.


"Au fost șapte luni în care am făcut seminarii la fiecare două săptămâni și cred că toți cei care au participat sunt adevărații câștigători. Acest proiect nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul europarlamentarului Emilian Pavel și tuturor speakerilor care au fost alături de noi", a declarat Antonio Șandor, coordonatorul LSSD Constanța.


Concursul de cultură politică și responsabilitate civică face parte din programul "TSD pentru responsabilitate socială" și promovează valorile cunoașterii și democrației la care tinerii sunt invitați să adere. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3303 secunde