Daniel Constantin:

"Suspendarea președintelui, motivul pentru care Dragnea și Tăriceanu s-ar putea despărți"

730
Președintele executiv al Pro România, Daniel Constantin, este de părere că subiectul privind suspendarea șefului statului ar putea fi unul dintre motivele pentru care liderii coaliției de guvernare - Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu - s-ar putea despărți la un moment dat.

Daniel Constantin a declarat, ieri, într-un interviu acordat Agerpres, că există tema suspendării președintelui Klaus Iohannis în conducerea PSD, menționând că a mai fost o astfel de tentativă în 2016, însă el și liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu s-au opus.

Constantin a adăugat că Tăriceanu nu a fost de acord nici atunci cu acest demers și nu va fi nici acum.

"Este o temă care revine de fiecare dată când intervine un conflict între Guvern și președinte sau între Parlament și președinte. Vă spun ceva: există această nu știu dacă să-i spun obsesie, există această temă a suspendării președintelui, din păcate, în conducerea PSD. Vă spun lucrul aceasta pentru că a mai existat în trecut. A mai fost o tentativă la sfârșitul anului 2016 sau începutul anului 2017. Nu s-a făcut atunci suspendarea, nu se va face nici acum dintr-un motiv foarte simplu. Indiferent de adversitatea pe care am afișat-o față de domnul Tăriceanu, nu a fost de acord nici atunci, nici acum nu va fi de acord. Nici eu nu am fost de acord atunci", a spus Daniel Constantin.

El a adăugat că, în acel moment, a avut loc o discuție pe această temă, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, și amândoi au fost de acord să nu se alăture unui asemenea demers.

"Am avut o discuție și împreună cu Tăriceanu, am spus foarte clar că nu ne băgăm pe această zonă a suspendării președintelui, pentru că obiectivele noastre sunt altele, să guvernăm, să aducem progres. Ca atare, nu cred că va fi de acord și poate acesta va fi unul dintre motivele pentru care cei doi se vor despărți la un moment dat. Nu vreau să spun mai mult, dar a existat această temă și atunci foarte serios pusă, noi ne-am opus", a arătat Constantin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3449 secunde