Senatorul Marius Nicoară: Dreptul persoanelor de a refuza vaccinarea nu poate fi îngrădit

168
2
Senatorul Marius Nicoară: Dreptul persoanelor de a refuza vaccinarea nu poate fi îngrădit - amendamentpnlvaccin-1506099123.jpg
Senatorul liberal Marius Nicoară a declarat, ieri, că a propus un amendament la proiectul Legii vaccinării, astfel încât cetățenii români să poată refuza vaccinarea profilactică sistematică din motive care țin de libertatea lor de gândire sau religioasă.


"Am făcut un punct de vedere al meu referitor la proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România. Eu consider că, da, este bine și este folositor să existe vaccinuri, dar, pe de altă parte, să nu fie îngrădit dreptul persoanelor de a refuza această chestiune. Există persoane care, din diverse motive, așa cum am scris și în punctul meu de vedere, au convingerea că nu este bine să se facă această vaccinare. În concluzie, eu am propus două amendamente și ele au fost aprobate de către comisie. Am reușit în cadrul dezbaterii din comisie să introduc un amendament, cum că cetățenii au dreptul de a refuza în scris vaccinarea profilactică sistemică din motive religioase sau filosofice pe care apoi am schimbat-o, că unii au spus că nu doar din motive religioase sau filosofice refuză acest tip de vaccin. Și am schimbat cu următorul alineat: părinții sau reprezentantul legal sau, după caz, al persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecție specială au dreptul de refuza în scris vaccinarea obligatorie potrivit libertății de gândire și a opiniilor, precum și a libertății credințelor religioase", a explicat Marius Nicoară. 


Potrivit acestuia, un alt amendament al său se referă la înființarea unei comisii care să verifice siguranța vaccinurilor.


"Am mai impus un amendament, ca prin hotărâre de guvern să se înființeze o comisie formată din specialiști, o comisie independentă, care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor", a menționat senatorul liberal.


El a mai spus că respectivele amendamente au venit și ca urmare a numeroaselor semnale pe care le-a primit de la părinți și ONG-uri.


Comentează știrea

Gigi
23 septembrie 2017
Aiurea !

Un ratat , dintr-un partid pe cale de disparitie ,ce poate sa sustina ? Imbecili !

Vlad
23 septembrie 2017
Serios, dle "senator"?

m trait s-o aud si pe asta: 'amendament la legea vaccinarii, ca refuzul vaccinarii face parte din drepturile cetateanului...'! Bravo senatorule! Dar noi, cei cu "tiglele pe casa", nu avem dreptul la viata? Legea vaccinarii se refera la vaccinarea copiilor in perioada primara de dezvoltare, atunci cand ei inca isi formeaza 'sistemul de aparare'. Vaccinarea ii ajuta pe copii sa faca fata imbolnavirilor, cand vin in contact cu alti copii bolnavi. Dta 'senatorule', stii ca in mai toate tarile din lume, cu standard de viata normal, copiii fara vaccinarile la zi nu sunt primiti in colectivitate? Oare de ce, nu ti-ai pus inca intrebarea? Cum poti sustine asa o prostie? Cine te-a propus pe lista PNL si cine te-o fi votat?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9765 secunde