Senator ALDE, trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu

162
Senator ALDE, trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu - ilieni-1526654042.jpg

Articole recomandate

Senatorul Ilie Niță a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operațiuni incompatibile cu funcția, evaziune fiscală și fals în înscrisuri și în declarații, informează DNA.


Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ilie Niță, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și, ulterior, senator în Parlamentul României, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, două infracțiuni de evaziune fiscală, patru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și șapte infracțiuni de fals în declarații.


În același dosar au fost deferiți justiției și Florin Ivanovici, avocat în Baroul Suceava și reprezentant legal la Casa De Insolvență Bucovina IPURL, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și Niculina Niță, soția senatorului, director al unei grădinițe, pentru patru infracțiuni de folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane și patru infracțiuni de fals în declarații.


În fața judecătorilor urmează să ajungă și Ilie Chitic, administrator al SC Teona Build SRL Suceava, pentru uz de fals în formă continuată, Casa de Insolvență Bucovina IPURL, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și societatea Teona Build SRL pentru evaziune fiscală.


Procurorii anticorupție notează în rechizitoriul transmis instanței că, în perioada 2009 - 2017, Ilie Niță, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și, ulterior, senator în Parlamentul României, ar fi exercitat în fapt atribuțiile de control și administrare a unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană.


"Inculpatul a acționat în aceeași manieră și după intrarea societății în procedură de insolvență din dispoziția judecătorului sindic, deși prerogativele acestei funcții au fost preluate de către inculpatul Florin Ivanovici, în calitate de lichidator judiciar", precizează anchetatorii.


În acest context, arată sursa citată, în perioada 26 aprilie 2013 - 27 septembrie 2017, Florin Ivanovici, la instigarea lui Ilie Niță, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că nu a condus întreaga activitate a societății comerciale respective, a tergiversat procedura de insolvență pe o perioadă de peste 4 ani, în condițiile în care activul societății se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncționale, procedura nefiind încheiată până la momentul la care judecătorul sindic a dispus înlocuirea sa cu un alt lichidator judiciar și nu și-ar fi precizat poziția de a menține și executa sau de a denunța un contract de parteneriat public - privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă și o unitate administrativ teritorială, despre existența căruia avea cunoștință.


"Acționând în această manieră, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activității comerciale de către Ilie Niță, în numele acelei societăți, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 871.518 lei, neevidențiate și nedeclarate organelor fiscale. Astfel, a fost creat un prejudiciu material în același cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obținute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor", se menționează în comunicat.


DNA mai arată că, în aceeași perioadă, Ilie Niță, în calitate de administrator al aceleiași firme, dar și al SC Teona Build SRL Suceava, cu intenție, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, pentru activitatea comercială desfășurată inclusiv în perioada insolvenței, pentru care a încasat suma totală de 2.929.664 lei, neevidențiată contabil și nedeclarată organelor fiscale, având drept consecință sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 693.289 lei.


"În perioada 2016 - 2017, Niculina Niță, în calitate de reprezentant al autorității contractante (grădinița al cărei director era) și de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, cu încălcarea dispozițiilor legale, a semnat mai multe documente esențiale întocmite în procedurile de achiziție publică derulate, fapt ce a determinat ca soțul său, Ilie Niță, având calitatea de administrator în fapt a două societăți comerciale, printre care și SC Teona Build SRL, să obțină, în mod indirect, foloase patrimoniale în cuantum total de 146.552 lei, reprezentând totalul valorii a patru contracte de execuție lucrări. În același context, în scopul adjudecării celor patru contracte de lucrări, Ilie Niță a folosit mai multe înscrisuri falsificate cu ocazia organizării licitațiilor", notează procurorii.


În același interval de timp, precizează DNA, Niculina Niță ar fi consemnat în fals în declarațiile date în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor că nu are niciun interes de natură să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, în condițiile în care cunoștea că soțul său era administratorul în fapt al celor două societăți comerciale care au adjudecat contractele menționate.


Anchetatorii susțin totodată că, în perioada 2014 - 2017, Ilie Niță, cu intenție, ar fi omis să consemneze veniturile în valoare totală de 2.041.482 lei, încasate în nume propriu, dar obținute sub aparența derulării activității comerciale a societăților pe care le controla.


"În lunile ianuarie - februarie 2018, Ilie Chitic, în calitate de administrator al SC Teona Build SRL Suceava, cu scopul de a induce în eroare organele judiciare, a depus la dosarul cauzei un înscris falsificat intitulat 'contract de subantrepriză nr. 14 din 18.02.2013'. Ulterior, o copie a aceluiași document a fost depus de inculpat și la Primăria municipiului Suceava - Direcția Patrimoniu", arată DNA.


În cauză s-au constituit părți civile Primăria municipiului Suceava, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Școala Gimnazială Specială ''Sf. Stelian'' Rădăuți.


De asemenea, anchetatorii au pus sechestru pe mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Ilie Niță, până la concurența sumei de 1.564.807 lei, și au dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asigurătorii a popririi de către Senat a sumelor de bani datorate sau care urmează a fi datorate în viitor cu titlu de venituri din muncă lui Ilie Niță, până la concurența sumei de 1.564.807 lei.


Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


Sursă: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8209 secunde