Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Scandalul reținerii avioanelor la sol: Cuc o amenință cu plângere penală pe fosta șefă a Tarom

Ştire online publicată Luni, 21 Octombrie 2019

Ministrul demis al Transporturilor Răzvan Cuc o amenință pe fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei că ar putea formula plângere penală împotriva sa, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Mezei a fost audiată luni la DNA, după ce a acuzat că ministrul Transporturilor i-a cerut reținerea avioanelor la sol în ziua moțiunii de cenzură.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Răzvan Cuc îi cere Mădălinei Mezei "să renunțe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor, fie societatea Tarom în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie".

"Îi pot înțelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declarații", spune Cuc.

El îi "reamintește" lui Mezei că i-a dat "numeroase șanse să se afirme în calitate de director general al Tarom, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine" și susține că "nepotismul, interesele personale și lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publică în ceea ce o privește".

"După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Madalina, dar și pe baza celor afirmate de catre aceasta în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legala de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. de art. 268 Cod penal. Pentru corecta informare a opiniei publice arăt că, în toată cariera mea profesională, niciodată nu am dispus ori cerut vreo măsură de natură a afecta siguranța ori interesele cetățenilor români", mai susține ministrul demis al Transporturilor.

Directoarea demisă a Tarom, Mădălina Mezei, a fost audiată luni la DNA timp de aproximativ patru ore, după ce l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură. La ieșire, ea a spus că a "spus totul autorităților" și că are încredere în justiție. Fostul director TAROM spunea că a fost chemat la DNA în calitate de martor, într-un dosar de abuz în serviciu la Ministerul Transporturilor.

Audierea vine după ce fostul director TAROM a susținut că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să rețină aeronavele TAROM la sol în ziua moțiunii de cenzură, acesta fiind motivul real al demiterii sale din fruntea companiei. Mai exact, Mezei a susținut că, în ziua moțiunii de cenzură, când o parte dintre parlamentari trebuiau să vină din țară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-ar fi cerut să rețină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Ulterior, Răzvan Cuc a negat acuzațiile. Ministrul Transporturilor a admis însă că a cerut lista palamentarilor care zburau cu avioanele TAROM, dar a susținut că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceștia sunt în regulă. Răzvan Cuc i-a reproșat Mădălinei Mezei incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în companie.

Mădălina Mezei a fost numită la șefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni. Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Politică
Candidatul la prezidențiale Viorica Dăncilă a făcut noi declarații de presă, joi, când l-a atacat pe Klaus Iohannis, spunând că are un discurs extremist. Fostul premier ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind ...
Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale. După numărătoarea tuturor voturilor, clasamentul arată în felul următor:Klaus ...
Mădălin Voicu nu mai este secretar de stat in Ministerul Culturii.Premierul Ludovic Orban a semnat, joi, decizia de revocare a lui Mădălin Voicu din funcția de secretar de ...
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, joi, că șeful statului, Klaus Iohannis, și președintele PSD, Viorica Dăncilă, au reluat "stereotipurile de până acum" la ...
Reprezentanții USR Constanța s-au reunit în cadrul primei conferințe de după primul tur al alegerilor prezidențiale. Sunt prezenți deputatul Stelian ...
Economia României, în ultimii trei ani, a fost condusă după două bugete, unul prezentat în Parlament și altul pentru finanțarea baronilor locali, exact metoda folosită de Al ...
Președintele Klaus Iohannis continuă, joi, seria consultărilor cu miniștrii Cabinetului Orban.El se va întâlni, joi, începând cu ora 11,00, la Palatul Cotroceni, împreună cu ...
De „Ziua Dobrogei“ constănțenii au parte, astăzi, de un ospăț pe cinste. Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială ...
Primăria Mangalia a demolat, ieri, ultimele două construcții insalubre de la marginea cartierului de case al orașului. Procedura de demolare a parcurs toate etapele ...
Președintele Klaus Iohannis a organizat, ieri seară, o conferință de presă transmisă în direct la toate televiziunile. Printre altele, el a declarat că marțea viitoare va ...
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a afirmat miercuri că președintele Klaus Iohannis "trăiește în altă lume", "undeva în stratosferă, stăpân peste o ...
Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri seară o conferință de presă la sediul central al PNL. Este prima sa conferință de presă în campania electorală ...
Președintele Klaus Iohannis va susține, miercuri, la ora 18, o conferință de presă la sediul central al PNL. Este prima sa conferință de presă în campania ...
Președintele Klaus Iohannis a demarat o serie de consultări cu mai mulți miniștri, alături de premierul Ludovic Orban, pe teme care țin de agenda ...
Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seara, în direct la România TV, că în momentul de față sunt 43 de orașe care nu mai dispun de bani de salarii și nici de funcționare, dar ...
Președintele Klaus Iohannis respinge ideea unor dezbateri, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu reprezentantul PSD în cursa electorală, Viorica Dăncilă ...
Social-democrații s-au reunit, ieri seară, la sediul central al partidului pentru a analiza rezultatele obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale, dar și pentru ...
Ana Birchall, Cozmin Gușă și primarul Bacăului, Cosmin Necula, au fost excluși din Partidul Social Democrat, a anunțat, în această seară, președintele PSD, Viorica Dăncilă ...
Președintele USR, Dan Barna, a declarat marți că, în urma rezultatului ''sub obiectiv'' obținut la alegerile prezidențiale, va cere un vot de încredere membrilor partidului, iar ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva