Scandal în PMP Constanța. Deputatul Robert Turcescu îi cere lui Claudiu Palaz să renunțe la colaborarea cu PSD

1744
9
Scandal în PMP Constanța. Deputatul Robert Turcescu îi cere lui Claudiu Palaz să renunțe la colaborarea cu PSD - fondpalazsiturcescu-1518364463.jpg

Articole de la același autor

Informațiile care circulau în mediul politic precum că actualul președinte al PMP Constanța, vicepreședinte la Consiliul Județean Constanța, Claudiu Palaz, ar fi în război total cu deputatul PMP de Constanța Robert Turcescu au fost confirmate public. 


Chiar dacă, inițial, cei doi au încercat să ascundă gunoiul sub preș, iar Turcescu a evitat să spună de ce și-a mutat biroul parlamentar din sediul PMP Constanța, zilele trecute, au dat arama pe față.


Primul care a aprins scânteia scandalului a fost Robert Turcescu, cel care, la alegerile parlamentare din 2016 a fost ales deputat de Constanța chiar dacă nu avea nici în clin, nici în mânecă, cu orașul de la malul mării. A fost trecut primul pe lista PMP de Constanța și a câștigat detașat mandatul de parlamentar. 


"Domnul Palaz ar trebui să recunoască: există tensiuni în PMP Constanța! Explicația e simplă: eu, ca deputat PMP, dar și mulți membri și simpatizanți ai partidului, nu suntem de acord cu alianța devenită toxică dintre PMP și PSD în cadrul Consiliului Județean Constanța. Din punctul meu de vedere, dar, repet, nu e un punct de vedere singular, această colaborare a PMP cu PSD ar trebui să înceteze imediat. Desigur, e o decizie politică și sper să fie luată cât mai curând în forurile de conducere ale partidului. Dar nu mă poate opri nimeni să spun că pentru partidul din care fac parte, PMP, această alianță cu PSD nu ar trebui să mai existe. PMP trebuie să devină un adevărat partid de opoziție. Iar Opoziția are astăzi de atins o coordonată majoră: lupta reală cu PSD, la centru și în teritoriu. Am câștigat alegerile parlamentare la Constanța luptând împotriva PSD cu toată puterea. Nu ne putem minți electoratul. Sau, cel puțin, eu, unul, nu pot și nu vreau. Deci, domnule Palaz, vă îndemn să ascultați vocea electoratului PMP și să vă desprindeți de PSD chiar dacă asta înseamnă să pierdeți fotoliul de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța. Știu că vă e greu, dar ar fi un gest onorabil. Curaj vă doresc!", a scris Robert Turcescu pe Facebook.


Replica lui Claudiu Palaz nu a întârziat să apară, acesta spunându-i lui Turcescu că el este cel care l-a primit în organizație și l-a făcut deputat deoarece îi era milă de el.


"Te-am primit în organizație și te-am făcut deputat! Păi e corect să terfelești organizația PMP Constanța după ce ți-ai văzut sacii în căruță ?! Să-ți fie rușine, Robert Turcescu", a scris Palaz.


De asemenea, acesta i-a atras atenția că, atunci când a candidat pe lista de la Constanța, în CJC exista deja alianța PMP cu PSD, iar acest lucru nu l-a deranjat la timpul respectiv. 


Țigănia din PMP a continuat pe Facebook deoarece Turcescu nu s-a lăsat mai prejos și i-a răspuns lui Palaz, spre amuzamentul celor care privesc cu detașare disputa dintre cei doi. 


"Mi-am exprimat un punct de vedere tranșant: acela că PMP Constanța, filiala condusă de Claudiu Palaz, ar trebui să rupă alianța cu PSD din Consiliul Județean, acolo unde domnul Palaz ocupă funcția de vicepreședinte. E o poziție pe care am exprimat-o în repetate rânduri și în forurile de conducere ale partidului. Cum înțelege domnul Palaz să răspundă? Mințind despre modul în care am ajuns să candidez la Constanța. Zice Claudiu Palaz: «Am o relație bună cu el, ne știm de ani de zile, a venit la mine și mi-a spus: Mă primești la Constanța?. Mi-a fost milă și am spus: Da mă, vino». Mințiți, domnule Palaz, mințiți de îngheață Marea Neagră! Tot partidul știe că dumneavoastră m-ați sunat să mă invitați să candidez pe listele PMP Constanța. Și mai știți, de asemenea, că înainte de a vă da un răspuns am solicitat să am o discuție cu președintele partidului în legătură cu propunerea dumneavoastră. Abia după aceea am acceptat propunerea făcută. Și încă o precizare: eu nu duc un război cu filiala PMP Constanța, acolo sunt oameni extraordinari, Florin Goidea, Doina Abdula și mulți alții, care merită respect și prețuire. Nu încercați să-i mințiți pe membrii și simpatizanții PMP Constanța că am luat-o razna, așa cum vă exprimați în cerc închis. Eu doar vă propun, în mod deschis, să facem Opoziție cu adevărat. Iar Opoziție înseamnă toleranță zero față de PSD, nicicum colaborare cu oamenii lui Dragnea!", a mai transmis Turcescu.


Rămâne de văzut dacă disputa dintre cei doi va înceta și dacă liderul de la Constanța, Claudiu Palaz, va rupe înțelegerea dintre PMP și PSD Constanța, ceea ce ar însemna și pierderea funcției de vicepreședinte al CJC. 


Comentează știrea

bichinet
11 februarie 2018
o rusine pentru partid

Acest Palaz a mintit cu nerusinare electoratul. L-a interesat doar sa ajunga intr-o functie. De aia a facut blat cu PSD si a ramas sa aiba alaturi doar neamurile, fini, nasi, cuscri, etc, etc. I-a indepartat pe toti cei care credeau ca vrea sa faca opozitie la PSD si au cerut lamuriri fata de alianta cu ciuma rosie. A fost mereu ahtiat sa aiba functii si este in stare sa isi vinda sufletl pentru asta.

Liviu Chilian
12 februarie 2018
Turcevski si Palaz, doi psihopati-sociopati, starpituri satanaziate, gnomi blestemati, romanoctoni feroce!

Ropartz Turcevski. Fatat in IUDEtul Arges. Rromarlan de vita(de la vaca) veche. Rocker smintit transformat, la komanda, in jewrnalist al neoseKuritatii kkpIUDAliste. Compunerile jewrnaliste I le scria SERVICIUL. Facut kklonel la apelul de seara(???) Unul din cei cateva zeci de merdialqaedani satanici cooptati in gashtile politicastre. A devenit, in final, SSist bashitlerist. Dar, nebunu'asta ii vaneaza tronu' lui Bashitler. Il sapa pe si-mai-nebunul marinar devenit, acum, un fuhreras de duzina ce urla la luna. Ca nu'l mai asculta nici manelistii ce l'au facut ditamai Fuhrerul in 2004. Turcevski a respectat si moda-rabiata a politicastro-merdialqaedanilor tampitopoleni - si'a tras o barbata mai tanara cu 25 de ani. Intrebarea e, daca e fatat in Pitesti, de ce diliu'asta kklonel in armatarata kkpIDAlista, e dephutat de Kustendge. Singura explikatie e ca Turcevski a vrut sa'si gaseaska pistolu' la fratii din pestilenta orientala! --- Palaz. Biografia acestui malai mare e scurta. SSist bashitlerist din naskarea...pedeliberabiata. Subrefect. Prefect intre 2009-2012, in al doilea mandat al Fuhrerului Nebun; mandat primit prin FRAUDA apocaliptica - "alegerile" din 2009 fiind o crima impotriva boborului; Amerikknarii si Israhatzelenii ajutandu'l pe TRADATOR sa "castige". Palaz a fost "garantul" legii in Kustendge in cea mai INFLORITAORE perioada-de-crima-patologica comisa de MAFIA mazaren-israhatzeleana. In timpul cat a fost prefect Palaz, Zsidanii satanici din Israhatzel in frunte cu Schwartzenebunu au FURAT sute de milioane dolari de la gura copiilor din judet! --- Cutati pe CIA/FSB Ziare.com. "Europa tuturor e mai mult a unora decat a altora". Semnat de P. Peiu. Se documenteaza riguros inainte de a compune. Veti intelege cum politicastrii si merdialqaedanii RABIATI gen Turcevski si Palaz ii AJUTA pe streinii RAPACE, PORFIRICI etc sa suga sangele copiilor Romani pe care nu I'AU EXTERMINAT, inca! --- Ce trebuie sa inteleaga Romanii ce lupta cu adevarat impotriva CRIMEI drakknist-pesediste in proces. Seful, bossul, adevaratul Fuhrer ce FOLOSESTE PSD-ul in aceasta cursa de alienare a justitiei, proliferarea crimei-generalizate si consacrarea ultracleptomaniei, e Sathanasiadis-tariceanu si Iudeo-Masoneria! Da! Iudeo-Masoneria e adevaratul criminal! Sathanasiadis fiind nebunul mason-satanic ce'l foloseste pe pionul Drakknea!

Liviu Chilian
12 februarie 2018
Fara mila, streinii ii extermina pe Romani, folosind Rromarlani-porcidecaine rabiati

"Europa tuturor e mai mult a unora decat a altora". Excerpte. --- Unde mai pui ca Austria este al doilea cel mai mare investitor in Romania, primind cea mai mare banca din tara (careia i-au injumatatit cota de piata in numai 10 ani) plus compania nationala petrochimica, impreuna cu jumatate din rezervele de gaz si toate rezervele de petrol ale tarii. Acuma, mi se pare si ieftin sa platesti 150 de euro pe an pentru a te juca de-a Ceausescu cu industrii intregi: managementul austriac a transformat in fier vechi a treia rafinarie romaneasca si a demolat integral toate unitatile petrochimice primite aproape gratis in 2004. Sa nu uitam si pleasca cu care s-au trezit aceiasi austrieci cand au primit, total abuziv si neinspirat, concesiunea exploatarii de gaze din Marea Neagra (impreuna cu Exxon, e drept). Pai daca e clar ce fac americanii (ei vin cu tehnologia), la austrieci nu mai e asa de clar, dar, in schimb, se lauda peste tot ca vor duce intreaga cantitate extrasa in Ungaria. Uite si cum se cheltuiesc cei 225 euro/locuitor primiti de catre romani: se face, de exemplu, conducta BRU, care sa mute gazul de la Marea Neagra pana la Budapesta.

Liviu Chilian
12 februarie 2018
Psihopati-sociopati! Killeri cu sange rece! Pesedistii lui Dobre si Tatii si Palaz colaborationistul

Gasiti pe "Adevarul"(Minciuna psihopatului Tinu, bolsevic-metamorfozat-in-kkpIUDAlist pe care Satana l'a trimis in iad). Dobrev ce guitza in 2016 despre fascism, e nebunul pe care ta'su l'a facut sinistru la turismuie, cu purcoaiele de bani negri facuti din...painea pe care o lacuiau cu lac de parchet, ca' s'arate...mishto. Sa nu'l uitati nici pe kustendiliul Stroev, seKuristul ultracleptomaniac-ultraimbokktzit de tranzitia ce a produs milioane de...defavorizati; psihopat dezvoltat pe orizontala, uns sinistru la transporturi; bizdicul ce a facut un singur lucru cat a fost sinistru - "TE DAU AFARA, BA" -, atat ii invata partidu' pe...cei mai inaintati in constiinta fii ai boborului. Stroev a dat afara doi Greco-Tzigani de la chefereu. Dar, Greco-Tziganii si padurnebunenii lui Drakknea l'au scopit. Stroev plange, acum, precum un kopil de tztatza, dupa sutele de km de autostrada pe care le'a facut, in "mintea" lui, cat timp a fost sinistru. --- "Ce spunea PSD în 2016 despre transferul contribuțiilor. Dragnea: Este o bazaconie! Codrin: Vorbim clar de trădare de țară. Dobre: E aproape fascist. --- Liderii și membrii PSD și ALDE erau, în anul 2016, înainte de alegeri, vehemenți împotriva transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, pe care o calificau drept o măsură „aproape fascistă” sau „o trădare de țară”. Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat era considerat de social-democrați, în septembrie 2016, o măsură care „afectează siguranța națională”. Președintele PSD Liviu Dragnea o numea „o bazaconie”, Codrin Ștefănescu vorbea de „anihilare” și „trădare de țară”, iar Liviu Pop spunea că „afectează siguranța națională”."

MIHAI
12 februarie 2018
PALAZ COLABORATORUL

Nu ne surprinde atitudinea lui Palaz. Toate partidele din Constanta au fost in cardasie cu pesedeul , direct sau indirect. Palaz face parte din categoria politicianistilor, ipocriti si duplicitari. Are un C.V care-l indreptatesc sa aspire la functia de premier sau, de ce nu, de presedinte al Romaniei. Este posesorul a numeroase diplome, cursuri de specializare si perfectionare . Este doldora de competente si aptitudini politice, artistice, sociale, organizatorice si tehnice. Si n-o sa va vina sa credeti, are si permis de conducedre categoria B. Un singur lucru ii lipseste: caracterul.Este gata sa faca orice pentru a obtine o functie bine platita pentru care nu trebuie sa faca niciun efort. Se simte fericit cand este lasat sa suga la țâța bugetului. In Campania electorala a fost ca de obicei in total anonimat, sprijinind tacit candidature lui Turcescu, in speranta ca va face din acesta un instrument docil. Dupa cum se vede, daca el nu s-a afirmat cu nimic, tine neaparat sa-l compromita pe Turcescu. Locul lui Palaz nu este printer noi, ci in Olimp, un loc unde se poate bucura de imunitate, avand in vedere ca dupa cum ne amintim, are sau a avut problem cu legea. Pana una, alta, presedintele PMP Constanta are in numele sau reprezentarea trei celebritati istorice: imparatul Claudiu, Iorga savantul si Palas Atena dar cu litera z in coada.

Victor
12 februarie 2018
Pala

Spre dezamăgirea mea mi-am cam schimbat părerea despre domnul Turcescu,in bine.Ma bucur pentru dansul că poate fi vertical.Aceasta alianță este nefirească.

@Victor
12 februarie 2018
Stai linistit.Joc de glezne in PMP

Turcescu s-a inteles cu Palaz.Am fost foarte atent in 2016.Atunci,in 2016,Basescu a stabilit/a ordonat/a aprobat colaborarea intre PMP si PSD la nivel local,in toata tara.A motivat ca membrii de partid(din PMP) trebuie sa invete administratie si administratie se invata numai cand esti la putere(cautati inregistrarea lui Basescu).Palaz este dor un executant.A executat ordinele lui Basescu cu privire la colaborarea intre PSD(ALDE) si PMP precum si la canditatura lui Turcescu la Constanta.Acum,cand PSD a intrat in rahat si cand a scazut in sondaje,tot Basescu i-a dat ordin lui Turcescu sa-i spele izmenele lui Palaz si apoi sa le dea cu parfum.Astia joaca teatru.Chipurile,Turcescu si-a pus mana la nas ca miroase greu colaborarea lor cu PSD.Doi ipocriti,doi fatarnici.Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca nu exista opozitie nici in Constanta si mai nou nici la nivel central.Pana acum stiam ca exista partide balama(UNPR,UDMR,ALDE).Uite ca a aparut si partidul cu fundul in doua luntri,partidul trage-impinge,partidul cu doua sexe-PMP.Jocul asta merge la prostii lor.Mi-e scarba ! Clar ! Nu exista partid de opozitie.

Răspuns la: Pala
Adăugat de : Victor, 12 februarie 2018
Spre dezamăgirea mea mi-am cam schimbat părerea despre domnul Turcescu,in bine.Ma bucur pentru dansul că poate fi vertical.Aceasta alianță este...
Liviu Burebista
12 februarie 2018
Acoperitii..........

Ofiterii acoperiti, au iesit in strada sa-si spele izmenele de k-k-t.

cosmin
12 februarie 2018
Cautam urgent moderatori

Cautam urgent moderatori de anunturi. Primiti plata pentru fiecare anunt moderat. Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Nu este necesara experienta. Va invatam noi totul. Cereti detalii la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7974 secunde