S-au supărat bugetarii! Sindicatele cer PNL sancționarea senatorului Florin Cîțu

923
S-au supărat bugetarii! Sindicatele cer PNL sancționarea senatorului Florin Cîțu - suparatbugetariiflorincitu-1566488938.jpg

Articole de la același autor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere ca senatorul Florin Cîțu să fie sancționat de conducerea PNL, după declarația făcută privind măsurile din sectorul bugetar. 


Mai exact, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a precizat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției, că, deși au trecut 48 de ore de la declarația făcută de liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, pe contul unei pagini de socializare, nimeni din conducerea Partidului Național Liberal nu a ieșit în spațiul public cu o replică prin care, cel puțin, să delimiteze partidul "de vorbele unui singur om". 


"Ne putem întreba astfel, Florin Cîțu a vorbit doar pentru el sau conducerea PNL este reprezentată de acesta?", se precizează în comunicat. 


Reprezentanții FSLI consideră că declarația făcută de Florin Cîțu este un atac la adresa tuturor cadrelor didactice, medicilor sau funcționarilor publici "care muncesc devotat și cinstit în această țară". Aceștia au precizat că PNL ar trebui să îl sancționeze pe Cîțu, întrucât, în caz contrar, "este părtașă la acest atac la adresa bugetarilor". 
FSLI spune să se așteaptă ca liderul partidului, Ludovic Orban, să îl sancționeze cel puțin declarativ pe liderul senatorilor PNL. 


"Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă că ne putem întreba: Florin Cîțu este o portavoce a liberalilor? Dacă nu este, senatorul ar trebui să fie sancționat de PNL! În plus, consider că, în urma acestor declarații, senatorul Florin Cîțu ar trebui să își prezinte demisia din funcția publică pe care o deține. Declarația acestuia reprezintă un afront adus și Parlamentului României", a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu, prin intermediul comunicatului de presă. 
Și Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția a reacționat cu privire la declarațiile făcute de senatorul Florin Cîțu.


Reamintim că liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, a scris, miercuri, pe  pagina de socializare că, în medie, salariile nete ale bugetarilor sunt duble față de cele din sectorul privat. 


"Tot ce primesc în plus bugetarii este susținut de taxe plătite de privați. Este clar că bugetarii sunt privilegiații societății. Trebuie să avem curajul să recunoaștem toți acest lucru. Restul românilor, din țară și din străinătate, muncesc pentru ca bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. Ar trebui să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanță, tot felul de sporuri, pensii speciale și mai ales trebuie să accepte să fie concediați atunci când nu-și fac treaba", a scris senatorul Florin Cîțu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9009 secunde