Corina Crețu:
"România riscă să piardă, anul acesta, fonduri europene importante"
Articole recomandate
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
PSD și Horia Constantinescu au depus candidaturile pentru Primăria și Consiliul Local Constanța
26 Aprilie 2024
Locuințe pentru tineri, construite de Primăria Mangalia
26 Aprilie 2024
Comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, s-a întâlnit, ieri, la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă.
Printre altele, Corina Crețu, a declarat, ieri, că, în cazul în care nu se vor face eforturi majore, România riscă să piardă, anul acesta, fonduri europene importante.
"Din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, vom avea o relație bună și un dialog permanent. Am discutat despre proiectele aflate în lucru și, evident, despre problemele și riscurile cu care România se confruntă. După cum am mai spus, România a făcut progrese, mai ales în ultimele luni, după ce au fost acreditate autoritățile de management și control al fondurilor europene. Practic, din august până acum, s-a ajuns la o rată de absorbție de un miliard de euro, după ce se plecase, după cum știți, de la zero. S-au recuperat pași pierduți anterior, dar chiar și așa ritmul nu trebuie scăzut, dimpotrivă", a spus Corina Crețu, la finalul întrevederii cu premierul Dăncilă.
Comisarul european a menționat că România are o alocare, din fondurile pe care le coordonează, de 20 de miliarde de euro.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 31 Ianuarie 2018
Marţi, 30 Ianuarie 2018
Luni, 29 Ianuarie 2018
Luni, 29 Ianuarie 2018
Luni, 29 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018
Miercuri, 31 Ianuarie 2018
Marţi, 30 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018