PSD stabilește data congresului. Ce se mai discută în ședința CEx

187
PSD stabilește data congresului. Ce se mai discută în ședința CEx - congrespsdsalapalatului20136820x-1559891065.jpg
Comitetul Executiv Național al PSD se reunește vineri, la ora 11,00, la sediul partidului din Băneasa. Principala temă de discuție este data la care urmează să fie organizat congresul pentru alegerea unei noi conduceri și stabilirea candidatului la alegerile prezidențiale.


"Data la care se va desfășura congresul PSD va fi stabilită vineri, prin vot, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului", a declarat, miercuri, președintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că dorește ca toate deciziile în partid să fie discutate în forurile statutare, "astfel încât fiecare să ne spunem punctul de vedere, iar decizia finală să aparțină majorității".

Potrivit unor surse din partid, unii dintre membrii PSD susțin că ar fi necesare două congrese, primul în care să se modifice statutul partidului și să se stabilească candidatul la alegerile prezidențiale din toamnă și al doilea în care să fie aleasă noua conducere a partidului.


Tot în ședința de vineri este posibil să se discute despre o nominalizare pentru postul de vicepremier pe probleme economice, pentru că Viorel Ștefan va pleca la Curtea Europeană de Conturi luna viitoare.

Un alt subiect care urmează să fie discutat este o remaniere mai amplă a Guvernului după moțiunea de cenzură ce urmează să fie depusă de Opoziție, după cum a menționat președintele executiv interimar al PSD, senatorul Paul Stănescu.

Stănescu a afirmat că PSD trebuie să facă în reuniunea Comitetului Executiv Național o analiză "profundă" a rezultatului alegerilor europarlamentare, în aceeași ședință urmând să fie discutată și chestiunea pactului propus de președintele Klaus Iohannis. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2961 secunde