"PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial; președintele nu este în afara vieții politice"

200
Președintele Klaus Iohannis, prezent luni la reuniunea Biroului Politic Național și a grupurilor parlamentare PNL, a declarat că PSD a fost înlăturat de la putere doar parțial și că își dorește ca la finalul anului 2020 social-democrații să nu se mai afle la conducerea instituțiilor statului, scrie Agerpres.



În debutul ședinței, președintele le-a mulțumit liberalilor pentru implicarea în campania electorală, apreciind că rezultatul a fost o "foarte mare" reușită.

"Pentru adversarii noștri însă, pentru PSD, este cea mai gravă înfrângere din ultimii 30 de ani. Și cred că e bine să vedem lucrurile așa cum sunt ele. Adversarul nostru în toate campaniile din ultima vreme - și la europarlamentare, și la referendum, și la prezidențiale - a fost PSD. Un PSD care a încasat-o de trei ori în acest an. Dar cred că este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial. PSD - și aici mă adresez parlamentarilor - știți foarte bine că are un număr imens de parlamentari, are un număr foarte mare de primari, de președinți de consilii județene și, ca atare, ne bucurăm de această victorie, dar autosuficiența după această victorie ar fi cea mai mare greșeală pentru PNL", a spus președintele, în cadrul ședinței desfășurate la biroul grupului parlamentar al PNL.

El a apreciat că noul Guvern "face o treabă foarte bună", dar a menționat că urmează un nou scrutin și că se așteaptă din partea PNL "la o implicare totală", astfel încât la finele anului reprezentanții PSD să nu se mai afle la conducerea instituțiilor statului.

"Avem în continuare alegeri și aștept de la PNL și de la noul Guvern Ludovic Orban, care face o treabă foarte bună deja, mă aștept la o implicare totală, în așa fel încât la sfârșitul anului 2020 să putem să oferim românilor ceea ce își doresc: o Românie fără PSD. Ca să fiu bine înțeles: o Românie fără PSD în conducerea statului, în conducerile entităților politice. Nu vrem să trimitem pe nimeni altundeva decât îi este locul, dar în conducerea instituțiilor statului nu mai este locul PSD și această chestiune vreau să fie foarte bine înțeleasă. Am spus-o de multe ori în campanie și o repet: PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani și românii au dovedit pe parcursul acestui an - începând cu europarlamentare, referendum și alegeri prezidențiale - că își doresc conducerea României fără PSD", a arătat Iohannis.

Președintele a adăugat că în timpul campaniei electorale a fost în aproximativ 30 de județe, unde s-a întâlnit cu peste 100.000 de români, care i-au transmis un mesaj anti-PSD.

"Concluzia finală a fost: 'Domnule președinte, vă rugăm să ne scăpați de PSD'. Poate suna puțin dur, dar aceasta a fost concluzia și cu această concluzie am câștigat alegerile prezidențiale. În consecință, să nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine în această privință. Însă, sigur, președintele României trebuie să fie deasupra politicilor partidelor. Dar asta nu înseamnă în niciun caz că președintele este în afara vieții politice românești. Este o interpretare pe care n-aș accepta-o și această prezență a mea aici arată că lucrurile se pot trata într-un fel foarte potrivit, constituțional, fără a ignora, evident, solicitările românilor", a adăugat Iohannis.

Președintele le-a mai spus liberalilor că așteaptă de la ei puncte de vedere privind campania, dar și subiecte de actualitate.

"Aștept să îmi spuneți cum ați perceput această campanie. Dacă doriți să îmi spuneți cum percepeți situați actuală, fiindcă avem foarte multe solicitări de la români, de la societatea civilă, de la partenerii politici ai PNL. Se discută în spațiul public despre legile Justiției, despre alegerea primarilor în două tururi, despre recursul compensatoriu, despre bugetul pentru anul viitor și toate aceste lucruri trebuie rezolvate de dvs, sprijinind Guvernul Ludovic Orban, care este dornic să rezolve toate aceste chestiuni", a mai precizat el.

În debutul ședinței, prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat ordinea de zi pe care figurează: analiza alegerilor prezidențiale, pregătirea alegerilor locale și agenda guvernamentală. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4613 secunde