Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

PSD Constanța, susținere pentru Viorica Dăncilă la conducerea partidului. Felix Stroe țintește funcția de secretar general

Ştire online publicată Miercuri, 19 Iunie 2019
de Carmen MOCANU

Social-democrații din Constanța s-au reunit, astăzi, în cadrul conferinței extraordinare județene a PSD Constanța. La întâlnire au participat 260 de delegați.

Conform ordinii de zi adoptate prin vot, s-a procedat la o analiză a rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European, din 26 mai 2019. Totodată, au fost desemnați cei 123 de delegați ai Organizației Județene PSD Constanța la Congresul Extraordinar din 29 iunie, conform normei de reprezentare. În plus, au fost cooptați în Biroul Permanent Județean senatorii Liviu Tit Brăiloiu și Ștefan Mihu. De asemenea, a fost validată propunerea Biroului Permanent Județean pentru susținerea candidaturii lui Stroe Felix, președinte al Organizației Județene Constanța la funcția de secretar general al Partidului Social Democrat.

Tot în cadrul întâlnirii de astăzi, social-democrații de la malul mării au adoptat Rezoluția Conferinței Extraordinare Județene privind susținerea președintelui executiv Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Coaliția PSD – ALDE a demonstrat o proastă administrare a banului public, încheind execuția bugetului general consolidat din anul 2018 cu un deficit de 27,3 ...
Vicepreședintele PSD Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, a declarat, ieri, că este nevoie să se organizeze un congres al partidului cât mai repede, pentru că este nevoie de o ...
Președintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, ieri, la Parlament, că a decis să candideze la șefia partidului, la Congresul din 29 iunie, fără a veni cu o anumită ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, marți, că în acest an vor fi gata 100 de kilometri de autostradă, iar două loturi ale autostrăzii Lugoj - Deva vor fi date ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a fost desemnată de Comitetul Executiv Național al partidului drept candidat la alegerile prezidențiale.Anterior, Biroul Permanent Național al ...
Președintele PRO România, Victor Ponta, spune că este exclus să se mai întoarcă la PSD, însă, în același timp, el nu exclude ideea de a-i susține pe reprezentanții acestui ...
Consilierii județeni se reunesc, astăzi, în cadrul ședinței ordinare a lunii iulie. Întâlnirea va avea loc, de la ora 13.00, în sala „Remus Opreanu“ din ...
Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că formațiunea pe care o reprezintă îl va desemna aproape sigur pe președintele Călin Popescu-Tăriceanu drept ...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea privind votul anticipat și prin corespondență pentru românii din străinătate. "Promulg astăzi, aici, acum legea care ar ...
Viorica Dăncilă a fost votată de majoritatea PSD ca fiind candidatul la alegerile prezidențiale. Paul Stănescu și Dumitru Buzatu au fost împotriva Vioricăi ...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, se retrage din cursa pentru prezidențiabilul PSD.Firea le-a zis colegilor din BPN, marți, la Parlament, în prezența Vioricăi Dăncilă, că își ...
Comitetul Executiv al PSD se reunește, marți, pe ordinea de zi aflându-se desemnarea candidatului pentru alegerile prezidențiale. Anterior, social-democrații au respins varianta ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, ieri, că Biroul Executiv al PNL a decis convocarea pe 8 august a Consiliului Național, iar printre punctele care se vor afla pe ordinea ...
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, ieri, că „prea puțin“ îl interesează părerea premierului Viorica Dăncilă cu privire la activitatea sa de comisar ...
Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici și-a anunțat retragerea din cursa internă pentru alegerea candidatului PSD la prezidențiale. „M-am decis ...
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă reabilitarea trotuarelor pe strada Baba Novac, tronsonul cuprins între strada Frunzelor și strada ...
Deputatul de Dolj Florin Stancu a anunțat luni că a demisionat din Partidul Social Democrat și a trecut la PRO România.“Dragi doljeni, dragi români! După o lungă perioadă de ...
Consiliul Național al PNL se va reuni pe 8 august la Romexpo, a decis, luni, Biroul Executiv al liberalilor, potrivit unor surse din PNL, citate de Agerpres.Președintele Klaus ...
Eugen Teodorovici și-a anunțat, duminică, retragerea din cursa internă pentru alegerea candidatului PSD la prezidențiale."M-am decis. Nu", a declarat Eugen ...
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, președinte executiv al PSD, a declarat, sâmbătă, că miniștrii trebuie să facă lucrurile pe care și le-au asumat, adăugând că nu va fi ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, sâmbătă, că fiecare organizație din țară va avea de obținut un scor la alegerile prezidențiale, care urmează să fie fixat, în caz ...
Președintele PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloș, a declarat că Franța nu poate retrage candidatura lui Jean-Francois Bohnert la conducerea Parchetului European, pentru că ...
Andrei Stoican va candida la alegerile prezidențiale din partea Partidului "Ader la Democrație, Educație și Reconstrucție" (ADER)."Ne dorim un președinte al românilor care să aibă ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva