Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

PSD Constanța face apel la echilibru. „Este momentul să îndemnăm la asumare și responsabilitate“

Ştire online publicată Marţi, 30 Iulie 2019

Reprezentanții Organizației Județene a Partidului Social Democrat Constanța au anunțat că sprijină demersurile premierului României, Viorica Dăncilă, în cazul de la Caracal și au transmis un comunicat de presă pe care îl redăm în continuare

„Organizația Județeană a Partidului Social Democrat filiala Constanța își exprimă întregul sprijin față de doamna prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, în demersurile inițiate, legate de tragedia de la Caracal.

Premierul Viorica Dăncilă a propus un plan de măsuri imediate și modificarea, legislativ și procedural, a cadrului de funcționare al tuturor instituțiilor abilitate implicate. Credem că, în acest context al anchetei – care trebuie să fie una profesionistă, urgentă și cu rezultate imediate – încercarea de politizare a cazului și speculare în scopuri electorale, politicianiste, se înscrie în genul de campanii agresive, prin care opoziția și președintele României încearcă de mai multă vreme înlăturarea puterii politice legitim alese, prin orice mijloace. În aceste momente, răfuiala politică ar trebui să înceteze și toți factorii, de la funcționarii implicați în anchetă, până la CSAT ar trebui să conlucreze, pentru aducerea adevărului la lumină și preîntâmpinarea unor astfel de fapte oribile.

Tragedia de la Caracal, care prin gravele erori de sistem a condus la pierderi de vieți omenești trebuie să fie un punct de plecare pentru analize și măsuri drastice, în care să se stabilească vinovății, dar și măsuri concrete și efective. Solicitarea de demisii doar în scop politic nu e în măsură să rezolve problemele grave din instituțiile statului ci, dimpotrivă, să le adâncească, în absența unor structuri legitime, care să le rezolve. În locul unor discursuri de campanie, este momentul să îndemnăm la decență, la asumare și la responsabilitate, la respect pentru nenorocirea unor familii. Din toate aceste rațiuni, guvernul Viorica Dăncilă, comisiile și instituțiile abilitate trebuie lăsați să lucreze, departe de presiunile politice și răfuielile electorale. PSD Constanța face un apel la echilibru, decență, reținere și responsabilitate din partea întregului spectru politic dar și al întregii societăți civile, pentru a evita provocări, orchestrate de cei care au tot interesul să se instaureze dezordinea publică, haosul și anarhia în România“, a transmis Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța

PUBLICITATE
Citeşte şi
Este doliu în Partidul Social Democrat. Laurențiu Hălmăgean, fost președinte al Organizației Municipale a PSD Arad în perioada 2010-2012, a murit în somn în cursul ...
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, președinte executiv al PSD, a declarat, sâmbătă, că miniștrii trebuie să facă lucrurile pe care și le-au asumat, adăugând că nu va fi ...
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, ieri, că „prea puțin“ îl interesează părerea premierului Viorica Dăncilă cu privire la activitatea sa de comisar ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
În aceste momente, la sediul USR Constanța are loc o conferință de presă. La eveniment participă Remus Negoi - președinte al filialei județene USR Constanța, Stelian Ion - ...
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) organizează o masă rotundă cu tema „Drepturile femeii“, sâmbătă, 7 decembrie, ora 12.00, la cafeneaua „Jade ...
Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat, ieri, că viitorul congres al partidului va fi unul fără festivisme, simplu și transparent, iar până atunci, vor ...
Primăria și Consiliul Local Cumpăna organizează, în perioada 6 decembrie 2019 - 7 ianuarie 2020, prima ediție a Orășelului Copiilor, care se va desfășura pe ...
Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au anunțat, ieri, că la adăpostul pentru animale fără stăpân au început pregătirile pentru iarnă ...
Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, pe tema participării la summit-ul NATO de la Londra, care a avut loc săptămâna ...
Ludovic Orban a declarat joi că există riscul ca Agenția Națională de Integritate (ANI) să rămână fără conducere, întrucât mandatul președintelui instituției expiră în această ...
Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, îi transmite președintelui Iohannis că nu este necesară o altă lege a pensiilor, în condițiile în care actuala legislație ...
Ambasada Republicii Kazahstan în România, în parteneriat cu KMG International, prezintă Zilele Filmului Kazah, eveniment aflat la cea de-a cincea ediție. Două filme de artă ...
Guvernul PNL nu își asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020, a anunțat premierul Ludovic Orban.Premierrul a adăugat că se lucrează la acest proiect pe ...
Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au anunțat că lucrările la parcarea ce va fi realizată pe strada Arcului sunt pe ultima sută de ...
Reprezentanții Primăriei Năvodari au anunțat, ieri, că drumul către Corbu și Platforma Industrială Midia-Năvodari a intrat în reabilitare. Astfel, în momentul de ...
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal și-a manifestat susținerea pentru angajarea răspunderii Executivului pe două teme importante, asumate ...
Copii, părinți și bunici, începând de mâine, 6 decembrie, până pe 12 ianuarie, sunteți așteptați, zi de zi, în Parcul Tăbăcărie, pentru a vă destinde la Festivalul Iernii 2019 ...
miercuri, 4 decembrie Doi deputați au trecut la PNL!
Deputatul PSD Elena Hărătău și-a anunțat, miercuri, trecerea la PNL.Elena Hărătău a transmis conducerii forului legislativ că, începând cu data de 2 decembrie, și-a încetat ...
Președintele Klaus Iohannis consideră că este bine să se înceapă un proces de reflecție asupra viitorului NATO, dar sub conducerea secretarului general al Alianței, Jens ...
Marcel Ciolacu, noul președinte al PSD, va conduce prima ședință CEX de când a preluat conducerea partidului. Pe agenda întâlnirii se vor regăsi chestiunile organizatorice pentru ...
La începutul acestei săptămâni, în ședința Senatului, parlamentarul  constănțean Ștefan Mihu a adresat o interpelare premierului Ludovic Orban și ...
Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a transmis, ieri, că partidul din care face parte își ține ...
Rezultatele dezastruoase obținute de PSD la alegerile europarlamentare din luna mai, dar și la cele prezidențiale de luna trecută le dau speranțe multora că ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva