Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Protest la Palatul Cotroceni pentru eliberarea lui Dragnea din închisoare

Ştire online publicată Duminică, 16 Iunie 2019

Un protest are loc la Palatul Cotroceni, câteva zeci de persoane solicitând demisia președintelui Klaus Iohannis, dar și eliberarea din închisoare a fostului președinte PSD Liviu Dragnea, transmite hotnews.ro.

Manifestanții scandează împotriva președintelui Klaus Iohannis și vor eliberarea fostului președinte PSD, Liviu Dragnea, din penitenciar.

Ei au adus pancarte cu mesaje precum "Și eu sunt Liviu Dragnea", "Jos statul paralel" sau "Liviu. Deținut politic. Libertate", susținând că fostul lider social democrat este deținut politic. Unii dintre protestatari au steaguri tricolore.

"Dragnea te iubim, noi ca tine nu găsim"; "Sunt alături de un om care a fost trimis în pușcărie", scrie pe alte pancarte, potrivit Agerpres.

Unul dintre protestatari, Petruț Petreschioiu, de profesie inginer, declară că a venit la manifestație pentru un om care "merită tot respectul, pentru tot ce a făcut în țara asta și pentru oameni". "Doresc eliberarea lui, e clar că a fost un dosar politic - și primul și al doilea - deci e un abuz evident", a afirmat acesta.

Potrivit jandarmilor, protestul este unul spontan, nefiind autorizat de către autorități.

Manifestația a fost organizată pe rețelele de socializare, sub titlul ”Demisia Iohannis! Dragnea în libertate! Apel la Patriotism!”.

"Doar pentru patrioții adevărați !!!!!!!!! Nu degeaba s-au luptat stamosii noștrii pentru țară începând de la cei mai mari domnitori până la Liviu Dragnea! libertateeee Liviu Dragnea!!!! Jos Iohannis trădătorul/impostorul/dictatorul!!! Haideți să strângem rândurile și să îi arătăm sasului că nu îi aparțin aceste meleaguri și nu îi dăm voie să ne rupă țară!!!!!!!!", au transmis organizatorii pe pagina evenimentului.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, ieri, că în România este prea multă înverșunare și l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis de învrăjbirea românilor.„Asta e politică? E ...
Carmen Mihălcescu este înlocuitoarea temporară a lui Liviu Dragnea la șefia Camerei Deputaților, notează Agerpres. Biroul permanent al Camerei a stabilit marți ...
Condamnarea lui Liviu Dragnea a dus nu numai la vacantarea locului de președinte al PSD, ci și la eliberarea funcției de președinte al Camerei ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Președintele Klaus Iohannis va susține, miercuri, la ora 18, o conferință de presă la sediul central al PNL. Este prima sa conferință de presă în campania ...
Președintele Klaus Iohannis a demarat o serie de consultări cu mai mulți miniștri, alături de premierul Ludovic Orban, pe teme care țin de agenda ...
Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seara, în direct la România TV, că în momentul de față sunt 43 de orașe care nu mai dispun de bani de salarii și nici de funcționare, dar ...
Președintele Klaus Iohannis respinge ideea unor dezbateri, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu reprezentantul PSD în cursa electorală, Viorica Dăncilă ...
Social-democrații s-au reunit, ieri seară, la sediul central al partidului pentru a analiza rezultatele obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale, dar și pentru ...
Ana Birchall, Cozmin Gușă și primarul Bacăului, Cosmin Necula, au fost excluși din Partidul Social Democrat, a anunțat, în această seară, președintele PSD, Viorica Dăncilă ...
Președintele USR, Dan Barna, a declarat marți că, în urma rezultatului ''sub obiectiv'' obținut la alegerile prezidențiale, va cere un vot de încredere membrilor partidului, iar ...
Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, după căderea Guvernului Maia Sandu, că este un demers ”îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu și lung ale Republicii ...
În Constanța au fost așteptați la urne 623.193 de alegători înscriși pe listele electorale, astfel că au fost amenajate 556 de secții de votare. Potrivit datelor oficiale, în ...
Premierul Ludovic Orban a afirmat, marți, la preluarea mandatului ministrului Tineretului și Sportului de către Ionuț Stroe, că MTS are un patrimoniu uriaș de care "își bate joc" ...
Șeful de campanie al candidatului PNL la prezidențiale, Dan Motreanu, a declarat, luni seara, că pentru turul doi al alegerilor prezidențiale se va merge pe același tip de ...
Președintele Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, a anunțat, ieri, că îi va transmite șefului statului, Klaus Iohannis, o scrisoare pentru a-l invita la o dezbatere în ...
Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat, iar rezultatele îi arată pe Klaus Iohannis (PNL) și Viorica Dăncilă (PSD) contracandidați în turul al doilea ...
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, ieri, că susține în continuare alianța partidului său cu USR, care a fost validată ca a treia forță politică din ...
Președintele Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, a anunțat că astăzi urmează să aibă loc o ședință a Comitetului Executiv Național al PSD, în cadrul căreia vor fi ...
Președintele USR, Dan Barna, a declarat, ieri, că nu va demisiona din fruntea partidului după ce s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidențiale, pentru ...
Traian Băsescu, fost președinte al României, spune că dacă s-ar afla în locul președintelui Iohannis ar avea dezbateri electorale cu Viorica Dăncilă în fiecare zi pentru că ...
Social democrații nu au avut niciun dubiu că Viorica Dăncilă va ajunge în turul doi, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al PSD. Valeriu Steriu a precizat că echipa lui ...
Reprezentanții Biroului Electoral Județean au transmis rezultatele finale din județul Constanța după numărarea voturilor din toate cele 556 de secții de ...
Guvernul Ludovic Orban a amânat luni luarea unor măsuri privind majorarea salariului minim, situație considerată de rău augur pentru fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.Marius ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Auto Tehnologie Arhiva