Propunere USR. "Lăsați copiii să bată mingea în curtea școlilor din Constanța!"

1652
Propunere USR.

Articole de la același autor

Nu mai este nicio noutate că elevii nu au unde să mai bată mingea în timpul liber, excepție făcând cei care practică diverse sporturi la cluburi sau centre special amenajate.

S-au dus vremurile în care elevii mergeau fără teama de a fi goniți din curtea unităților școlare atât după programul educativ, cât și în timpul vacanțelor. De bătut mingea în fața blocului nu se mai pune problema, cât despre spații special amenajate în aer liber de administrația locală, deocamdată, nici nu poate fi vorba. Așa se face că, pe de-o parte, ne plângem că elevii stau prea mult timp închiși în casă și cu ochii pe calculatoare, iar pe de altă parte, ne plângem că nu au unde să se joace.

Liderii Uniunii Salvați România (USR) Constanța au adresat, recent, o propunere Consiliului Local Municipal Constanța de aprobare a unui Regulament de deschidere a terenurilor de sport din incinta școlilor, pentru practicarea activităților sportive de către copii, în municipiul Constanța.

"Prin propunerea unui astfel de regulament, către Consiliul Local al municipiului Constanța, ne dorim atingerea a cel puțin două obiective. Primul vizează amenajarea terenurilor sportive din incintele școlilor, la standarde europene, astfel încât copiii ce vor utiliza aceste terenuri să aibă absolut toate condițiile de desfășurare a activităților sportive. Și doi, cel de încurajare a utilizării terenurilor de sport în afara orelor de clasă, în condiții de siguranță sporită, rezultând promovarea sportului și mișcării în aer liber a copiilor", a declarat președintele filialei județene a USR Constanța, Remus Negoi.

El a mai adăugat că propunerea USR se înscrie pe linia susținerii și încurajării educației, sportului, mișcării în aer liber a copiilor, utilizând spații sigure și amenajate.

"O componentă importantă a activității educative este și promovarea sporturilor în școli și comunitate. Luând în considerare faptul că administrația locală nu deține terenuri destinate petrecerii timpului liber în scop de recreere și a practicării sportului, propunem deschiderea bazelor sportive ale unităților de învățământ preuniversitar, administrate de către Consiliul Local al Municipiului Constanța, tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, domiciliați în municipiul Constanța. Astfel, se poate realiza o economie financiară la bugetul local, deoarece este mai rentabil să utilizăm, să întreținem și să dezvoltăm terenurile de sport deja existente, și nu înființarea altora noi. Aceasta nu înseamnă că administrația locală nu va mai fi preocupată de crearea de noi spații și terenuri pentru sport, prezenta propunere fiind doar o măsură menită a suplini lipsa acută de spații și facilități pentru activitățile sportive. În acest fel, copiii și adulții din cartiere au posibilitatea de a practica în curtea școlilor, în timpul vacanței și a zilelor libere, următoarele sporturi: baschet, handbal, volei, fotbal, tenis de masă, badminton", se spune în expunerea de motive transmisă de USR către Consiliul Local Municipal Constanța.

Care ar fi programul de acces

Mai mult, cei de la USR au exemplificat printr-un studiu național realizat în anul 2012, că aproape două treimi dintre tineri, respectiv 64%, fac sport doar de câteva ori pe lună. Un tânăr din trei declară că nu face sport deloc.

În ceea ce privește programul de acces pe terenul de sport, acesta ar urma să fie, în timpul vacanțelor școlare și al zilelor de sâmbătă și duminică, de la 9.00 - 13.00 și 14.00 - 20.00. În timpul cursurilor anului școlar, accesul ar urma să fie de luni până joi, în intervalul orar 18.30 - 20.00 și vineri, de la 16.00 la 20.00. Pentru ca activitățile să se desfășoare în condiții de lumină naturală, programul de acces se restrânge cu o oră în perioada noiembrie - februarie.

Rămâne de văzut dacă aleșii locali din Constanța vor ține cont sau nu de propunerea celor de la USR și dacă, în cele din urmă, copiii vor putea să se joace pe terenurile de sport din incinta școlilor și în afara programului școlar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5856 secunde