Proiectele administrației din Mihail Kogălniceanu, în așteptarea fondurilor europene

347
Proiectele administrației din Mihail Kogălniceanu, în așteptarea fondurilor europene - ancutabelukogalniceanu7-1471957163.jpg

Articole de la același autor

Primarii din județul Constanța așteaptă cu interes deschiderea sesiunilorde depunere a proiectelor ce pot fi realizate cu fonduri europene, bani foarte importanți pentru localitățile cu bugete locale limitate.


Printre autoritățile locale care au muncit foarte mult la întocmirea unor asemenea proiecte se află și echipa din cadrul Primă-riei Mihail Kogălniceanu, instituție la cârma căreia se află primarul Ancuța Belu.


Întreaga echipă așteaptă cu interes directivele europene în speranța că vor putea atrage bani pentru construcția unui grădinițe cu program prelungit și a unei centru multifuncțional pentru copiii aflați în situații de risc de abandon școlar, familial și cu afecțiuni neuropsihice.


"Sperăm să obținem bani pentru con-strucția unui centru multifuncțional destinat copiilor aflați în situații de risc de abandon școlar, familial și cu afecțiuni neuropsihice. De asemenea, ne dorim să atragem bani de la Uniunea Europeană pentru ridicarea unei grădinițe cu program prelungit. Sunt două investiții foarte importante pentru noi, trebuie să vedem în ce măsură putem să accesăm fondurile structurale", a declarat Ancuța Belu.


Un alt demers pe care administrația locală de la Mihail Kogălniceanu îl va face se referă la reabilitarea de drumuri.


"Cea mai mare prioritate este asfaltarea străzilor pentru că, din 1996 și până în prezent, nu s-a mai asfaltat niciun drum comunal, s-au făcut asfaltări doar pe drumurile județene care intersectează co-muna sau naționale. După lucrarea de alimentare cu apă și canalizare drumurile arată groaznic. Este clar că am nevoie de proiecte pe fonduri europene sau, până la urmă, dacă va fi nevoie voi face chiar și credite externe cu dobândă mică pentru că primăria și-ar permite să plătească până la un anumit nivel", a mai spus pri-marul Ancuța Belu. 


În altă ordine de idei, șefa administrației a mai adăugat că are mai multe proiecte în lucru, dar și diverse planuri de viitor. Chiar și așa, ea a spus că proiectul prioritar constă în acordarea locuințelor ANL. Alte proiecte vizează continuarea extinderii rețelei electrice în cartierele noi și con-tinuarea colaborării cu RAJA în ceea ce privește proiectul de alimentare cu apă și extindere a rețelei de canalizare în comuna Mihail Kogălniceanu și satele Piatra, Palazu Mic, Grup Social Ceres și Grup So-cial Sibioara, precum și continuarea extin-derii rețelei de gaze.


Totodată, pe lista proiectelor se află și amenajarea de cimitire în Grup Social Sibioara și Grup Social Ceres, amenajarea de noi locuri de joacă în Grup Social Ceres și în Mihail Kogălniceanu, pavarea trotu-arelor pe strada Tudor Vladimirescu până la intersecția cu B-dul Panduri. 


Pe de altă parte, noua echipă a Con-siliului Local din Mihail Kogălniceanu va continua susținerea performanței în învățământ, cultură și sport, prin acordarea de burse și premii, iar localitatea va fi promovată și în următorii ani în vederea atragerii de investitori.


În altă ordine de idei, recent, a fost deja realizat un proiect cu bani de la bugetul local. Este vorba despre amenajarea unei piețe agroalimentare, solicitată de oamenii din comună pentru a putea să-și vândă produsele din propriile gospodării. Tot-odată, s-a lucrat și la un parc de recreere în zona centrală a localității. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3716 secunde