Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

PRO România și-a lansat candidații în localitățile Corbu, Mircea Vodă și Cuza Vodă

Ştire online publicată Vineri, 21 Februarie 2020
de Carmen MOCANU

Reprezentanții PRO România s-au reunit în cadrul unei conferințe de presă în care coordonatorul filialei Constanța, deputatul Mircea Dobre, a vorbit despre diverse teme administrative și politice. Printre altele, el a făcut apel la consilierii locali din Constanța pentru a iniția un proiect de hotărâre prin care terenul pe care se află în prezent Galeriile Soveja să fie preluat de la RAEDPP și trecut la municipalitate.

În plus, Dobre a spus că nu a fost arogant atunci când a recomandat actualei admnistrații ca pe acel teren să fie construit un parc în locul unui nou centru comercial, așa cum intenționează municipalitatea. Mai mult, Mircea Dobre a spus că ideea parcului a venit după ce a stat de vorbă cu locuitorii din zonă. În acest sens, el a afirmat că cel mai bine ar fi ca actuala administrație să meargă și să stea de vorbă cu cetățenii pentru a vedea ce își doresc.

Pe de altă parte, prezent la conferință, Răzvan Filipescu a anunțat candidații la functia de primar pentru alte trei localități din județul Constanța. Astfel, la Corbu va candida Stelică Murariu, la Mircea Vodă intră în cursă Marius Bucur, iar la Cuza Vodă, Laurențiu Căruntu. Toți cei trei candidați sunt antreprenori.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele Klaus Iohannis a susținut, ieri seară, o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Reacția președintelui vine în contextul în care Guvernul Orban a anunțat că-și va ...
Deputatul Mircea Dobre de la PRO România a spus, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că împreună cu echipa sa are un proiect ce vizează amenajarea locului unde, în ...
Președintele Pro România, Victor Ponta, a făcut un apel către colegii de partid să se bazeze doar pe ei în bătăliile electorale și să se lupte pentru candidații formațiunii la ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Ședință de guvern desfășurată în regim de videoconferință, la ora 17.00, la Palatul Victoria, potrivit programului premierului Ludovic Orban de luni, 30 martie, transmis de Biroul ...
Președintele Pro România, Victor Ponta, a criticat, ieri, ordonanța de urgență privind amânarea ratelor la bănci, susținând că aceasta este dată să ajute băncile și legalizează ...
Capacitatea de producție a izoletelor va crește, iar Guvernul va achiziționa astfel de echipamente prin ONAC sau Ministerul Apărării, a declarat, vineri, premierul Ludovic ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că lucrurile vor fi în continuare mai grave și se așteaptă la o creștere a numărului bolnavilor, însă a spus că statul se ...
După ce primarii mai multor localități din județul Constanța au luat decizia ca străzile din municipiile sau comunele pe care le administrează să fie spălate ...
Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulație zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiștilor și a angajaților companiilor cu program decalat, în timp ce ...
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, anunță că săptămâna viitoare va fi trecută prin Parlament o lege care va oferi posibilitatea celor care au rate să obțină o amânare ...
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pledează pentru asigurarea condițiilor, prin măsuri luate fie de Guvern, fie de Parlament, pentru ca vaccinul împotriva noului ...
La acest moment, locul viran situat în spatele blocului LT 2 de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu a devenit de nerecunoscut. Practic, zona care până de curând era plină de garaje ...
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, vineri, într-o ședință extraordinară, un proiect inițiat de primarul Cristian Radu, privind alocarea unor fonduri ...
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că va chema partidele parlamentare la consultări, pentru a discuta despre alegerile locale, după ce Autoritatea Electorală ...
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că va avea consultări cu partidele politice pe tema alegerilor locale, relatează Agerpres. "Voi chema partidele politice la consultări ...
Premierul Ludovic Orban spune că îi va chema la consultări pe liderii partidelor parlamentare și vor găsi o "soluție legală" privind alegerile locale care erau ...
Uniunea Salvați România (USR) Constanța solicită autorităților centrale și locale să aibă în vedere măsuri urgente pentru protejarea personalului medical și ...
Pentru a limita răspândirea Covid-19 și cu scopul de a proteja sănătatea chiriașilor, colaboratorilor și angajaților, RAEDPP Constanța a aplicat măsuri ...
Președintele Klaus Iohannis a reluat, ieri, apelul la adresa românilor, să respecte restricțiile impuse de autorități și să stea acasă. „Vreau să reiau apelul meu către toți ...
Trei parlamentari de la PSD au inițiat un proiect de lege potrivit căruia operatorii economici și profesioniștii a căror activitate a fost întreruptă ca urmare a unor acte ...
Nelu Tătaru a depus, joi, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Sănătății, transmite Agerpres.Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi ...
Premierul Ludovic Orban i-a solicitat ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să facă o analiză serioasă a situației din agricultură, pentru a vedea care sunt oportunitățile și cum ...
Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis membrilor Guvernului că, pentru a nu avea în țară „o altă Suceavă”, contează pe ajutorul lor, astfel încât ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva