PRO România și-a anunțat candidații la Primăriile Hârșova și Năvodari

1766
PRO România și-a anunțat candidații la Primăriile Hârșova și Năvodari - proromaniabun-1581703765.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții PRO România, filiala Constanța, au organizat, vineri, o conferință de presă la care au participat coordonatorul PRO România Constanța, deputatul Mircea Dobre și secretarul general adjunct Răzvan Filipescu.

În cadrul întâlnirii, au fost prezentați candidații PRO România pentru funcțiile de primari în localitățile Hârșova și Năvodari, dar au fost abordate și teme privind situația politică actuală precum și teme ce au vizat actuala administrație locală.

Astfel, la Hârșova va intra în cursa electorală din luna iunie, fostul președinte al Judecătoriei Hârșova, Mariana Pelelungă.

"Sunt adeptul comunicării deschise cu presa și cu locuitorii orașului Hârșova. Până acum, foștii primari au avut o perspectivă greșită. Primarul hotăra ce este mai bine pentru comunitate și nu cred ca a fost bine. Eu vreau să creez locuri de muncă. Știu că voi avea oamenii alături de mine deoarece am capacitatea de a sta de vorbă cu ei. Înainte de a fi judecător am lucrat și în administrația locală și ștoiu cu ce probleme se confruntă. Oamenii au nevoie să știe că primarul a făcut și pentru ei ceva, nu numai să asfalteze străzi", a spus Mariana Pelelungă.

Totodată, PRO România a desemnat și candidatul pentru Primăria Năvodari, în persoana lui Marian Cîrnu. Acesta a candidat și la alegerile din 2016, din partea PRU, însă nu a avut suficiente voturi pentru a ieși învingător. Tot de atunci el este consilier local în cadrul Consiliului Local Năvodari și spune că, pe parcursul mandatului său, a inițiat patru proiecte de hotărâri în interesul cetățenilor din Năvodari.

În ceea ce privește organizațiile din Hârșova și Năvodari, din prima fac parte 60 de persoane, iar din a doua 440 de cetățeni cu adeziune.

Mircea Dobre propune amenajarea unui parc în locul Galeriilor Soveja

Printre altele, Mircea Dobre, candidat la Primăria Constanța, din partea PRO România, a spus că împreună cu echipa sa are un proiect ce vizează amenajarea locului unde, în prezent, se află Galeriile Soveja. Reamintim că, recent, actuala administrație locală a anunțat că intenționează demolarea acelor magazine vechi, iar pe locul respectiv ar urma să se amenajeze un supermarket sau hypermarket. Decizie cu care, Mircea Dobre nu este deloc de acord.

"Primăria Constanța a anunțat prin RAEDPP că va demola Galeriile Soveja și va face loc unui nou supermarket, inclusiv parcări. Din nou betoane și construcții?! Noi propunem, în locul Galeriilor Soveja, un parc nou cu parcare subterană, cap de linie pentru 44. Acest proiect s-a făcut în 72 de ore și îl facem cadou administrației locale. Misiunea noastră este să asigurăm copiilor noștri un oraș verde și nu unul plin doar de betoane. Este inadmisibil ce se întâmplă", a spus deputatul Mircea Dobre.

În plus, el a menționat că vor mai urma și alte proiecte ce vizează amenajarea municipiului Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4233 secunde