Pro România își propune să aibă trei parlamentari europeni. Cine va deschide lista

411
Pro România își propune să aibă trei parlamentari europeni. Cine va deschide lista - adriantutuianu-1550850488.jpg

Articole de la același autor

Senatorul Adrian Țuțuianu a declarat, vineri, la Deva, că Pro România și-a propus să obțină la alegerile pentru Parlamentul European trei mandate de eurodeputat și un scor electoral de 10% din voturile valabil exprimate, fapt care ar însemna "un moment de validare în fața electoratului".

"Lista de parlamentari nu este încă făcută. Ceea ce vă pot spune cert este că Victor Ponta va fi primul pe listă, dar nu merge la Parlamentul European. Locul doi pe listă va fi doamna Corina Crețu, comisar european, un om cu vizibilitate și experiență politică la nivel european. Toți parlamentarii, cei 21 (membri Pro România, n.r.), se vor regăsi pe listă, pentru că sunt vectori de imagine în județele lor. Vom stabili, până pe 20 martie, care vor fi ceilalți doi pe care-i considerăm eligibili și vor fi pe această listă", a afirmat, într-o conferință de presă, Adrian Țuțuianu, citat de Agerpres.

Acesta a menționat că în următoarele patru săptămâni Pro România își propune să strângă circa 380.000 de semnături pentru susținerea candidaților partidului.

"Este un bun prilej de a face cunoscut partid și de a asocia figura lui Victor Ponta și figurile noastre, ale celorlalți lideri centrali, cu partidul Pro România", a conchis senatorul Pro România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1399 secunde