Primarul Mariana Gâju, întâlnire cu colaboratorii Clusterului MEDGreen

de Carmen MOCANU Marţi, 30 Iunie 2020 192
Primăria comunei Cumpăna și Asociația Cluster MEDGreen au organizat, ieri, o întâlnire de lucru cu reprezentanții comunității de afaceri din comuna Cumpăna și colaboratori ai Clusterului MEDGreen. Scopul întâlnirii l-a constituit informarea tuturor părților interesate în legătură cu activitățile derulate sub egida inițiativei „2020 – Cumpăna: Comună de tip Smart Village”.

Ședința a fost prezidată de Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna, iar din partea Clusterului MEDGreen a participat o delegație formată din Iulean Horneț, președinte, Georgică Voinea, vicepreședinte și prof. univ. dr. ing. Eden Mamut.

Au fost prezentate activitățile derulate, proiectele care se află în curs de derulare, apelurile de proiecte pentru care se află în lucru mai multe dosare de cereri de finanțare și stadiul actual al proiectului de parc științific și industrial.

Printre altele, în cadrul întâlnirii, profesorul Mamut a prezentat proiectul „Dobrogea Blue Bay”, care reprezintă o inițiativă de constituire a unei zone de dezvoltare de proiecte inovative în domeniul „Creștere Albastră” într-o arie geografică definită în jurul Canalului Dunăre – Marea Neagră, de la Constanța până la Cernavodă.

La rândul lor, oamenii de afaceri prezenți la întâlnire au formulat întrebări, au exprimat puncte de vedere și, la final, s-au cristalizat o serie de concluzii cu privire la planul de activități și lista de proiecte prioritare. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei