Primarul George Scupra se bazează pe voluntarii din orașul Ovidiu. „Împreună vom reuși!“

de Carmen MOCANU Miercuri, 08 Aprilie 2020 407
Reprezentanții administrației publice locale din Ovidiu au finalizat verificarea tuturor persoanelor cu vârsta de peste 65 ani, suplimentar față de personale aflate deja în izolare sau cele din alte categorii vulnerabile.

„În baza Hotărârii Nr. 02/22.03.2020 a Comandamentului pentru Situații de Urgență al orașului Ovidiu, constituit pentru combaterea și prevenția împotriva virusului SARS-COV-2, art. 9, a fost dispusă măsura ce prevede constituirea unui grup de voluntari, coordonat prin Direcția Publică de Asistență Socială Ovidiu, pentru identificarea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Această acțiune a fost finalizată duminică, respectând și directiva emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în data de 24 martie 2020 cu referire la același aspect“, a transmis edilul orașului Ovidiu, George Scupra.

El a explicat că, în decurs de șase zile, echipa formată din cei 26 de voluntari a vizitat și chestionat 2.107 persoane din orașul Ovidiu, cu vârsta de peste 65 ani, pentru a identifica nevoile și problemele cu care se confruntă acestea.

În plus, a spus că, în urma semnării contractului de voluntariat cu Primăria Ovidiu, acestora li s-a făcut instructaj privind acțiunea ce urmează să aibă loc și, totodată, li s-au pus la dispoziție toate materialele de protecție, cum ar fi mănuși, măști medicinale, viziere, dezinfectanți, legitimație de voluntar și codul de distanță socială pentru interacțiunea cu beneficiarii.

Referitor la voluntari, acestora le-a fost arondat un număr fix de beneficiari pe care îi vor monitoriza pe toată perioada de urgență. Pe tot parcursul situației de urgență, acțiunile voluntarilor constau în transport gratuit la medic sau alte instituții ale statului ce nu pot fi amânate (pus la dispoziție cu șofer și mașinile din dotarea Primăriei Ovidiu), dar și acțiuni ce vizează efectuarea unor cumpărături la solicitarea persoanelor vulnerabile din sursele financiare ale beneficiarilor.

Tot în cadrul acestei acțiuni, a fost pus la dispoziție un număr unic la care un dispecer (serviciu asigurat de Primăria Ovidiu prin Ovi Protect SRL, societatea de pază și protecție civilă a orașului) va răspunde 24 h / 24 h.

La final, a reieșit că voluntarii vor avea în supraveghere 283 de persoane singure, dar și persoane suferinde de diabet, boli cardiovasculare, diverse dizabilități, boli pulmonare sau boli psihice.

„Ne dorim să trecem cu bine peste această perioadă dificilă și consider că acum mai mult ca oricând rolul nostru, al tinerilor este de a ajuta persoanele în vârstă. Mulțumesc tuturor celor implicați în această acțiune de civism și sunt convins că împreună vom trece cu bine peste aceste momente.

Am decis ca același voluntar să răspundă de aceiași beneficiari, pe tot parcursul perioadei, pentru a reduce expunerea acestora, dar și pentru a crea o legătură între voluntar și persoana vulnerabilă. Împreună vom reuși!“, a declarat primarul orașului Ovidiu, George Scupra. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei