Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Primarul Cristian Radu: "Încep lucrările de modernizare a stațiunii Saturn"

Ştire online publicată Vineri, 12 Iulie 2019
de Carmen MOCANU

Primăria Mangalia a finalizat, recent, procedura de achiziție pentru demararea lucrărilor de modernizare a stațiunii Saturn. Conform procedurii, în perioada imediat următoare, se va semna ordinul de începere a lucrărilor, pe toate arterele supuse reabilitării.

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a declarat că, în funcție de activitățile turistice, este posibil ca în unele zone ale stațiunii lucrările să demareze după data de 1 septembrie. Totodată, primarul localității a subliniat că documentația la acest proiect a durat aproape trei ani, întrucât astfel de proiecte cu finanțare europeană necesită proceduri speciale, achiziția fiind supervizată de Ministerul de Finanțe, prin Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).

„Primele documente pentru acest proiect le-am întocmit în toamna anului 2016, dar iată că reușim abia anul acesta, până la sfârșitul verii, să intrăm în teren, ca urmare a birocrației stufoase și termenelor lungi specifice implementării proiectului cu finanțare UE. Pe de altă parte, ne bucurăm că reușim să modernizăm încă o stațiune din sudul litoralului cu fonduri europene nerambursabile și contribuție minimă de la bugetul local”, a precizat edilul Mangaliei, Cristian Radu.

Potrivit documentației tehnice a proiectului „Dezvoltare Turistică în Stațiunea Saturn“, lucrările vor consta în modernizarea străzilor Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu și Lavrion (parte carosabilă, parcări, trotuare, piste de biciclete). Totodată, se va realiza sistemul de iluminat public aferent celor patru străzi, se va amenaja spațiul verde din intersecții și de la marginea trotuarelor (unde este cazul) și se vor monta diverse elemente de mobilier urban, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 20 de milioane de lei.

După modernizare, în stațiunea Saturn, vor exista panouri electronice de informare, amplasate în cele trei intersecții (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie și Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport și strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conținutului afișat.

„În prezent, Primăria Mangalia are în implementare mai multe proiecte cu bani europeni, printre care: unul de restaurare a Bisericii «Sf. Gheorghe» (monument istoric), altul de modernizare a Pieței Republicii din localitate, respectiv de asfaltare a unui număr de 17 străzi din municipiul Mangalia, dar și cel de reabilitare și modernizare a falezei Mangalia-Saturn, precum și de modernizare a stațiunii Neptun-Olimp, toate aflate în procedură de licitație“, a mai declarat edilul din Mangalia, Cristian Radu.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Primăria Municipiului Mangalia a demarat, zilele trecute, procedurile pentru construirea unei unități de învățământ, cu finanțare europeană, prin Programul ...
Reprezentanții Goldterm Mangalia informează locuitorii orașului, racordați la sistemul centralizat de termoficare că, începând de sâmbătă, 13 octombrie, vor începe ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Liderul USR, Dan Barna, spune că nu este surprins de anunțul lui Victor Ponta că Pro România nu va vota pentru învestirea Guvernului Orban. "Nu cred că a crezut cineva vreo ...
Jucătoarea de tenis Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Campioana de la Wimbledon a mărturisit în mai ...
Victor Ponta, liderul Pro România, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că partidul său nu va vota Guvernul Orban. El a spus că formațiunea sa susține organizarea anticipatelor. 
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a reiterat, ieri, că cea mai bună formulă pentru ieșirea din criza politică actuală este cea a unui guvern monocolor, lucru convenit și ...
Ministrul demis al Muncii, Marius Budăi, a anunțat că, începând de astăzi, Executivul va pune în transparență o Hotărâre de Guvern prin care salariul minim pe economie va fi ...
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, ieri, la finalul discuțiilor cu liderii partidelor politice din Opoziție, că negocierile au decurs bine și că vor ...
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să modernizeze zona destinată circulației pietonilor pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada ...
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat, în urmă cu puțin timp, că s-a ajuns la „un acord istoric” cu privire la Siria în timpul unei întrevederi avute cu ...
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a depus marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, un recurs în casație, prin care încearcă să obțină anularea condamnării de 3 ani și 6 ...
Dan Barna a aunțat marți că a ajuns, la finalul negocierilor cu premierul desemnat Ludovic Orban, la un acord cu PNL și ”suntem foarte aproape de ...
Desființarea secției speciale a fost respinsă de Comisia Juridică! Toți deputații PSD au votat împotriva proiectului.Împotriva desfințării Secției au ...
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE va susține Guvernul PNL. El a spus că a avut 12 condiții cu care a mers la discuții. "Am căzut de acord asupra tuturor", a spus ...
Ludovic Orban, premierul desemnat, negociază marți și miercuri cu partidele parlamentare, în afară de PSD, realizarea unei majorități care să susțină Guvernul PNL. Orban se va ...
Pofticioșii și gurmanzii sunt invitați, la sfârșitul acestei săptămâni, la Târgul de bun gust, cu rețete din străbuni, din Constanța. Evenimentul este organizat de Regia Autonomă ...
Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit, ieri, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe.Potrivit Administrației ...
Mai în glumă, mai în serios, timpurile au demonstrat că nu strică să avem unde să ne adăpostim în caz de vreo catastrofă naturală sau, și mai rău, în caz de război. Autoritățile ...
Dacă aveți probleme cu instituții ale statului, vă simțiți nedreptățiți și nu știți cui să vă adresați, reprezentanții Avocatului Poporului vor fi prezenți, astăzi, în Medgidia și ...
Viorica Dăncilă a declarat, luni, că în momentul care șase partide care au votat moțiunea nu pot forma o majoritate parlamentară, PSD-ul va încerca să formeze o ...
Ministrul demis al Transporturilor Răzvan Cuc o amenință pe fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei că ar putea formula plângere penală împotriva sa, pentru inducerea în ...
Fostul senator PSD, Ioan Talpoș a anunțat, luni, în plenul Senatului că va activa în grupul PNL. ​Talpoș a fost ales senator pe lista PMP, ulterior s-a ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Auto Tehnologie Arhiva