Primăria Medgidia distribuie tichete sociale pentru sărbătorile pascale

de Carmen MOCANU Miercuri, 08 Aprilie 2020 382
Administrația locală din Medgidia va distribui, la domiciliul beneficiarilor, începând de astăzi, 3.031 de tichete sociale, în valoare de 50 lei/beneficiar, pentru mai multe categorii de persoane.

Astfel, vor primi tichete pensionarii din sistemul public ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate sunt sub 704 lei/lună. Totodată, vor mai beneficia persoanele cu handicap grav, accentuat și mediu sau încadrate în gradul I, II și III de invaliditate.

Potrivit reprezentanților administrației publice locale, programul derulat anual este destinat sprijinirii persoanelor vârstnice sau aflate în situații de risc social din Municipiul Medgidia, în vederea prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei