Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Primăria Mangalia a demarat procedurile pentru construcția unei școli cu bani europeni

Ştire online publicată Marţi, 12 Iunie 2018
de Carmen MOCANU

Primăria Municipiului Mangalia a demarat, zilele trecute, procedurile pentru construirea unei unități de învățământ, cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10, „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”. 

Prin acest proiect, se dorește edificarea unei clădiri care va deservi Școala Gimnazială „Gala Galaction” (Nr.5) din Mangalia. În prezent, reprezentanții Primăriei au emis un studiu de fezabilitate privind construcția școlii, iar documentația necesară pentru contractarea fondurilor UE va fi trimisă la Ministerul Dezvoltării până cel târziu la data de 10 iulie.

Conform proiectului tehnic, noua clădire a Școlii nr. 5 va fi construită în incinta unității de învățământ, situată pe Șoseaua Constanței, nr. 27, din localitate. Corpul de clădire va avea parter plus trei etaje, urmând să găzduiască aproximativ 800 de elevi, care vor putea face cursurile în condiții optime și cu dotări moderne. 

„Actualul corp de clădire va fi recompartimentat și modernizat, iar acolo vom amenaja laboratoare (la parter) și spații administrative (la etaj)”, a explicat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

El a mai spus că noua construcție va avea, la demisol, sală de sport și vestiare, iar suprafața totală a școlii se va extinde pentru a face loc unui teren de sport în aer liber care va fi amenajat pe o suprafață de aproximativ 400 mp. 

„Precizez faptul că toate aceste date tehnice au caracter informativ, putând suferi modificări, în urma măsurătorilor din teren. Durata totală a proiectului este de 24 de luni, din momentul aprobării finanțării europene”, a explicat edilul Cristian Radu. 

Șeful administrației publice din Mangalia a mai afirmat că municipalitatea caută, de mai multă vreme, o soluție pentru elevii Școlii nr. 5, alături de părinți și profesori. 

„Am avut mai multe întâlniri cu profesorii și părinții elevilor de la Școala nr. 5. Este normal ca dumnealor să își exprime public doleanțele privind construcția unei școli care să respecte standardele educaționale. Am încercat să găsim soluții, împreună, iar una dintre propuneri viza mutarea elevilor Școlii nr. 5, în actuala clădire a Colegiului Economic. Din păcate, ideea a fost respinsă de conducerea liceului, din motive obiective. Tot cu bani europeni, am fi putut construi o clădire nouă pentru Colegiul Economic, dar proiectul a fost refuzat, inexplicabil, de conducerea instituției”, a completat primarul. 

El a mai spus că axele de finanțare europeană pentru extinderea Școlii nr. 5 au fost deschise recent, iar municipalitatea a demarat imediat procedurile de întocmire a documentației, astfel că identificarea unei soluții a avut continuitate, în contextul unei noi oportunități. 

„Sper ca noua construcție să fie gata cât mai curând și pe această cale fac apel la toate instituțiile implicate să elibereze avizele necesare în timp util, conform legii, astfel încât să putem demara lucrările de construcție”, a conchis primarul Radu Cristian.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, solicită, din nou, autorităților centrale ale statului, prin intermediul mai multor petiții, soluționarea urgentă a situației ...
Consiliul Local Mangalia a aprobat, la ultima ședință, demolarea unei clădiri insalubre de la marginea cartierului de case al orașului. În imobilul ajuns în stare ...
La Spitalul Municipal Mangalia s-au realizat, recent, primele operații oftalmologice de cataractă, cu echipamente medicale de ultimă generație.Conform medicului ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Laura Codruța Kovesi, fostul procuror șef DNA, a declarat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că nu este un om perfect, însă nu a încălcat niciodată legea.Laura Kovesi ...
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul unei vizite la Constanța, că el contestă vehement organizarea unui eventual referendum pe ...
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat, sâmbătă, la Constanța, pentru a se întâlni cu membrii filialei de la malul mării, dar și pentru a sta de ...
Candidații Alianței 2020 USR PLUS se află într-un turneu prin țară și diaspora în perioada campaniei de strângere de semnături pentru alegerile ...
Primăria Mangalia a organizat, zilele trecute, evenimentul de lansare a proiectului de reabilitare cu fonduri UE a Bisericii „Sf. Gheorghe”, monument istoric având o ...
Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD și apropiat al lui Liviu Dragnea, a declarat, duminică la Antena 3, că l-a vizitat pe președintele PSD la spital, iar medicii urmează ...
Președintele rus Vladimir Putin se va afla, mâine, în Crimeea pentru a participa la marcarea 5 ani de la anexarea acestei peninsulei de către Rusia, anexare condamnată de Kiev și ...
Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, astăzi, la Brăila, că PSD susține în continuare alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin ...
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a comentat duminică, într-o conferință de presă la Constanța, acuzațiile care îi sunt aduse lui și formațiunii pe care o conduce de legături cu ...
Rovana Plumb, cap de listă PSD pentru alegerile prezidențiale, a declarat, duminică, la Brăila, că în ziua alegerilor pentru Parlamentul European nu ar trebui să se organizeze și ...
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, crede că, dacă pentru Liviu Dragnea patriotism înseamnă o României lăsată în pace de Uniunea Europeană, pentru alianța USR-PLUS înseamnă o țară demnă ...
Viorica Dăncilă trece oceanul. Premierul va participa, la Washington, la o conferință care celebrează parteneriatul dintre SUA și Israel, potrivit g4media.ro.La ...
Președintele USR Dan Barna și liderul PLUS Dacian Cioloș se află, în aceste momente, la Constanța, pentru a prezenta candidații Alianța 2020 pentru alegerile ...
Liviu Dragnea a rămas internat în spital pentru problemele la coloană. Medicii i-a făcut RMN și urmează să decidă dacă este necesară vreo intervenție chirurgicală. Deocamdată ...
Președintele PSD Liviu Dragnea a acuzat dureri de spate în timpul turneului său prin țară și va fi supus unui RMN și unor analize medicale, informează ...
Președintele liberal Ludovic Orban a afirmat la Summitul PPE de sâmbătă că partidul său a depășit PSD în sondaje și este pe o traiectorie ascendentă, în timp ce PSD ...
Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu se află astăzi la Constanța, unde a avut o întâlnire cu membrii filialei de la malul mării. Ulterior, în cadrul unei ...
Guvernul a încercat să extindă aria de investiții a Pilonului II, așa cum se face și în alte state, și nu va pleca nimeni din țară, a declarat, vineri seara, ministrul Finanțelor ...
Un proiect legislativ depus la Senat prevede ca atunci când școlile se închid temporar din cauza vremii sau din alte motive, părinții copiilor care sunt nevoiți să ...
Reprezentanții Administrației Prezidențiale au transmis, vineri, că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Monden Fun
Arhiva