Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Primăria Cumpăna dă startul activităților culturale. Eminescu, omagiat de elevi

Ştire online publicată Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018
de Carmen MOCANU

Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, deschide programul activităților culturale ale anului 2018, care începe cu omagierea marelui poet național Mihai Eminescu.

Astfel, luni, 15 ianuarie, se vor celebra 168 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești și opt de la marcarea „Zilei Culturii Naționale”. Activitatea se va desfășura începând cu ora 13.00, în incinta Casei de Cultură Cumpăna, sub titulatura „Lumină, sunet, culoare, cuvânt”.

În fiecare an, în ziua de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „ Luceafărul poeziei romanești”, ajunge la inimile celor care îl omagiază.

Fascinați de fantezia poetică și epică a marelui Eminescu, elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, sub îndrumarea profesorului Corina Alina Sîrbu, îl vor omagia pe marele poet național prin câteva momente literar-artistice ce cuprind recitări de poezii, eseuri, prin reconstituirea atmosferei basmelor și poeziilor eminesciene, precum și printr-o expoziție de desene pe teme eminesciene, toate acestea având ca obiectiv valorizarea operei lirice și epice a lui Mihai Eminescu. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
La Cumpăna, a devenit deja o tradiție ca, la zile mari, să fie botezați copii abandonați de părinți. Inițiativa îi aparține primarului Mariana Gâju, care organizează astfel de ...
Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Sucursala Teritorială Constanța, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Constanța, Consiliul Județean Constanța ...
Cu prilejul prăznuirii Sfintei Sărbători „Sf. Cuvioasa Parascheva”, la Cumpăna, vor fi creștinați cinci copii aflați în prezent în asistență maternală. Acești copii ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Ministrul Tudorel Toader a declarat, ieri, că la Ministerul Justiției nu există în dezbatere sau avizare o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea.Tudorel Toader a ...
Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat, ieri, că forțarea unei ordonanțe de amnistie și grațiere va fi, probabil, ultimul act al Coaliției de guvernare.„Observ că ...
Președintele PMP, deputatul Eugen Tomac, consideră că ministrul Culturii trebuie să-și dea demisia, pentru că îi umilește pe români, iar majoritatea PSD-ALDE a ...
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că, în opinia sa, demersurile de suspendare a președintelui Klaus Iohannis ar trebui să continue, adăugând însă că dacă ...
Șeful Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a anunțat, recent, că începând de marți seară, pe tronsonul Țepeș ...
Consiliul Local Municipal Medgidia a fost convocat, zilele trecute, în ședința ordinară a lunii iulie. Pe ordinea de zi au fost propuse spre aprobare șapte proiecte ...
Președintele Klaus Iohannis consideră că opinia preliminară a Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse legilor justiției constituie un semnal extrem de ...
Critici fără menajamente la adresa șefului PSD, Liviu Dragnea. Fostul premier, Adrian Năstase îl acuză pe Dragnea de faptul că a făcut prea multe compromisuri în privința legilor ...
În cursul zilei de vineri, 13 iulie, în cadrul Consiliului Județean Constanța a fost semnat contractul de finanțare al proiectului „Restaurarea, conservarea ...
 Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat, vineri, că discuția privind o eventuală decizie de suspendare a președintelui Klaus Iohannis va fi purtată în ...
Începând de vineri, 13 iulie, și constănțenii se alătură inițiativei naționale de strângere a unui milion de semnături pentru Unirea cu Basarabia. Astfel ...
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat vineri, în prezența Ambasadorului Republicii Turcia în România, E.S. Osman Koray Ertaș și a ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că are convingerea că zilele lui Liviu Dragnea "sunt numărate", din ce în ce mai mulți oameni din PSD se îndepărtează de el și nu ...
Guvernul a decis, în ședința de joi, prelungirea până la 31 iulie a termenului limită pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit, a anunțat purtătorul de cuvânt ...
Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților a lansat, în dezbatere, un proiect care prevede înființarea în spitalele județene de urgență de centre pentru tratamentul intervențional ...
Dacă în prima parte a interviului publicat în ediția de ieri a ziarului Cuget Liber arhitectul șef al municipiului Constanța, Mihai Radu Vânturache, a detaliat ...
Klaus Iohannis a avut o primă reacție după ce întâlnirea anunțată pentru, joi, la Bruxelles, cu președintele Statelor Unite ale Americii nu a mai avut loc. "Cu toții am renunțat ...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România a obținut două lucruri foarte importante la summitul NATO de la Bruxelles, respectiv un centru de comandă operațional și ...
Președintele Klaus Iohannis face declarații de presă, la Bruxelles, după Summitul NATO. Președintele Klaus Iohannis se află de miercuri la Bruxelles, unde participă la Summitul ...
Președintele Klaus Iohannis nu se va mai întâlni, joi, la Bruxelles, la summitul NATO, cu Donald Trump. Potrivit unor surse oficiale, președintele american a anulat joi toate ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Diverse Monden
Fun Arhiva