Primăria Constanța începe distribuirea tichetelor aferente programului "Respect"

416
Primăria Constanța începe distribuirea tichetelor aferente programului
Reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța au finalizat procedura în ceea ce privește derularea programului "Respect", astfel că, începând de astăzi, vor fi distribuite tichetele valorice prin Poșta Română. Drept urmare, beneficiarii care au depus cereri de înscriere până la data de 20 martie inclusiv vor primi două plicuri: unul cu opt tichete valorice și unul cu patru tichete valorice. Pe de altă parte, beneficiarii care au depus cereri de înscriere în perioada 21 martie - 20 aprilie inclusiv vor primi un plic cu patru tichete valorice.

Reamintim că tichetul este valabil până la data de 31.12.2016 și se distribuie numai pe baza actului de identitate în original.

Cei care nu vor fi găsiți la domiciliu, la reședință sau la adresa de corespondență vor primi un aviz în care sunt înscrise adresa punctului, intervalul orar și data până la care își pot ridica tichetele valorice.

Lista cu magazinele unde se pot utiliza tichetele valorice poate fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, www.primaria-constanta.ro, pe contul de Facebook al instituției, precum și la pavilioanele de vară pentru pensionari. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.662 secunde