Președintele Serbiei, vizită la Palatul Cotroceni

151
Președintele Serbiei, vizită la Palatul Cotroceni - vizitapresedinte-1520527477.jpg

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său sârb, Aleksandar Vucic, care efectuează o vizită oficială la București.

Vucic a fost întâmpinat de Iohannis pe platoul de ceremonii de la Palatul Cotroceni, unde, după prezentarea onorului de către Garda de Onoare, s-au intonat cele două imnuri de stat.

Cei doi președinți vor avea convorbiri tete-a-tete și oficiale.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor se vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât și economic și sectorial.

De asemenea, vor fi discutate modalitățile de sprijin din partea României în ceea ce privește procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

Cei doi președinți vor aborda și problematica minorităților naționale din cele două țări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest și principalele evoluții în dosarul "Kosovo".

Vizita are loc ca urmare a contactelor bilaterale româno-sârbe intense din ultimii ani și confirmă caracterul foarte bun al relațiilor dintre București și Belgrad, conform Administrației Prezidențiale.

Președintele Iohannis a efectuat o vizită oficială în Republica Serbia în iulie 2015.

Pe agenda vizitei președintelui sârb mai sunt prevăzute întrevederi cu premierul Viorica Dăncilă și cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4132 secunde