Președintele Iohannis a promulgat legea privind statutul magistraților

508
Președintele Iohannis a promulgat  legea privind statutul magistraților - presedinteleiohannis-1539353602.jpg

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, șeful statului solicită coaliției majoritare reluarea de urgență a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiției, prin consultări reale cu profesioniștii din domeniu și preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislația la standardele Comisiei de la Veneția și subliniază că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă "un regres pentru democrația din România, pericol semnalat și de partenerii noștri europeni, de Comisia Europeană și de GRECO".

"Președintele a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiții de pensionare ale magistraților, modalitățile de numire sau revocare a procurorilor cu funcții de conducere și extinderea prerogativelor ministrului justiției, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective - exclusive ori determinante în evaluarea magistraților -, slăbirea independenței procurorilor în realizarea rolului lor constituțional, modificarea condițiilor de răspundere a magistraților, au un impact negativ direct asupra actului de justiție și asupra calității acestuia", precizează Administrația Prezidențială.

În comunicat se mai menționează că, la solicitarea președintelui României și a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiției, care se va regăsi și în documentul final din luna octombrie și în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democrație și statul de drept. În plus, în scopul adoptării unui act normativ coerent și a unei legiferări responsabile, președintele României, Înalta Curte de Casație și Justiție și partidele de opoziție au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile acestei legi de o importanță crucială pentru bunul mers al justiției.

De asemenea, președintele Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea acestor modificări, iar în data de 25 septembrie, Curtea Constituțională a respins și ultima sesizare de neconstituționalitate, situație în care actul normativ urmează să intre în vigoare ca urmare a promulgării, menționează sursa citată.

Șeful statului precizează că spre deosebire de celelalte două legi ale justiției deja promulgate, în lipsa unor dispoziții tranzitorii care să permită etapizarea aplicării noii concepții a legiuitorului privind accederea în profesie, respectiv încetarea activității de judecător sau procuror, aplicarea imediată a dispozițiilor din cuprinsul Legii 303/2004 riscă să pună în pericol stabilitatea și buna funcționare a sistemului judiciar, prin blocarea activității instanțelor și parchetelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5571 secunde