Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu omologul israelian Benjamin Netanyahu

139
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu omologul israelian Benjamin Netanyahu - 345572-1547814004.jpg
Premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Israel, s-a întâlnit vineri cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu.



"Cei doi înalți oficiali au salutat relațiile excelente dintre cele două țări, fapt reflectat și de frecvența contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat și despre organizarea, în prima parte a acestui an, a ședinței comune a celor două guverne.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică și energetică, medicină, cercetare și inovare.

De asemenea, cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanța consolidării relațiilor în domenii precum sănătate, turism și educație", se arată într-un comunicat al Guvernului.

În continuare, au fost discutate posibilele modalități de cooperare dintre România și Israel, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Totodată, cei doi premieri au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situația internațională actuală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5274 secunde