Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Pregătiri pentru Congresul PSD. „Nu vrem ceva grandios, ne dorim ceva simplu“

Ştire online publicată Vineri, 06 Decembrie 2019
de Carmen MOCANU

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat, ieri, că viitorul congres al partidului va fi unul fără festivisme, simplu și transparent, iar până atunci, vor avea loc alegeri în toate organizațiile. 

Paul Stănescu a menționat că se dorește ca alegerea conducerii partidului să se deruleze după modelul de alegere a conducerii bisericii catolice. De asemenea, el a menționat că în multe organizații ale social-democraților s-au creat „grupuri și grupulețe“, iar o prioritate pentru conducerea interimară actuală a partidului va fi să ajungă să viziteze majoritatea organizațiilor județene ale formațiunii, dacă nu chiar pe toate. 

„În Comitetul Executiv s-a luat decizia cea mai importantă, ca PSD să aibă congres ordinar pe 29, asta înseamnă că o să avem alegeri în fiecare organizație, în fiecare comună din această țară, în fiecare localitate din această țară, finalizându-se cu un congres pe 29 februarie, la București. Nimeni nu vrea un congres grandios, festivist, toată lumea vrea un congres simplu, transparent și ăsta e un lucru bun, pentru că social-democraților cred că așa le stă bine“, a declarat, citat de Agerpres, secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu. 

El a mai adăugat că nu este o perioadă ușoară, ci, din contră, sunt multe frământări în partid, sunt multe lucruri de făcut, deoarece au fost bulversate încă din perioada când la conducere se afla Liviu Dragnea. 
„Nu e o perioadă ușoară, sunt multe frământări, sunt foarte multe lucruri de făcut, au fost bulversate în această perioadă și cu Liviu Dragnea, dar și pe perioada doamnei Dăncilă. Multe organizații în care s-au creat grupuri, grupulețe, probabil că în perioada următoare vom merge împreună cu președintele interimar în majoritatea organizațiilor, dacă nu chiar în toate și sperăm ca să reușim practic să repornim de jos în sus motoarele partidului. Noi asigurăm, practic, conducerea interimară a partidului în această perioadă și după aceea, la Congres, se va decide care va fi noua conducere a PSD. Eu le-am spus colegilor mei că eu mi-aș dori ca la conducerea PSD, la nivel național, să luăm exemplul bisericii catolice, deși eu sunt ortodox, așa cum aleg ei Papa. Să ne strângem toți, să stăm de vorbă, nu știu, o zi, două, trei, șapte, nu știu, când a ieșit fumul alb să spunem: asta e conducerea organizației. Pentru că de-a lungul timpului s-au întâmplat foarte multe lucruri, s-au făcut tot felul de cooperative, de grupulețe, care au avut cel mai mare număr de adepți au reușit să impună conducerea partidului. Cred că a venit momentul în care trebuie să fim, în primul rând, foarte sinceri cu noi“, a afirmat Paul Stănescu. 

Și președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, ieri, că își dorește ca congresul PSD să fie unul transparent și corect. 

Întrebat dacă va candida la congres, Marcel Ciolacu a precizat: „Mandatul meu, în acest moment, este de a organiza cel târziu pe data de 29 februarie un congres corect și transparent, cum au fost toate congresele la PSD. După ce o să fiu sigur că o să duc toate la îndeplinire, o să iau și hotărârea în ceea ce mă privește“, a spus liderul interimar al partidului. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că președintele PSD, Viorica Dăncilă, va demisiona din fruntea partidului, însă marea problemă este cine îi va lua locul în ...
Președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, susține că partidul are nevoie de ''un nou început'', după ''un rezultat dezastruos'' la turul al doilea al alegerilor ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Comunitatea Elenă Elpis Constanța este alături de Comunitatea Turcă, alături de familiile îndoliate și își exprimă compasiunea pentru cei răniți în urma ...
Liderii Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) și etnicii turci își exprimă regretul pentru pierderile de vieți omenești cauzate de cutremurul înregistrat ...
Fostul candidat independent la prezidențiale Mircea Diaconu a anunțat, ieri, că a inițiat un Pact pentru o Românie Verde și Curată, iar formațiunile Platforma Social Liberală și ...
Mariana Gâju, prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România, președinte al filialei județene Constanța a ACoR și primar al comunei Cumpăna ...
Șase consilieri liberali din comuna Nicolae Bălcescu s-au poziționat împotriva revenirii la conducerea filialei PNL din comună a fostului primar Viorel Bălan, dar ...
Președintele Pro România, Victor Ponta, declară că partidul său va iniția o moțiune de cenzură dacă este adoptat proiectul de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii ...
PSD solicită Ministerului Sănătății și Guvernului să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea răspândirii coronavirusului din China, inclusiv prin campanii de informare a ...
Liderii Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) și etnicii turci își exprimă regretul pentru pierderile de vieți omenești cauzate de cutremurul înregistrat ...
Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanțe președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în care îl asigură de susținerea României ...
Fostul primar al municipiului Reșița timp de șapte ani, Mihai Stepanescu, s-a stins din viață la numai 55 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei boli ...
Tablouri, butoni, o șapcă, o pagaie din lemn cu semnătura lui Ivan Patzaichin, mănuși de portar semnate de Helmut Dukadam, un clop cu pană de păun, un ștergar artizanal și o ...
Premierul Ludovic Orban afirmă, în mesajul transmis cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, că ''sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecție pentru ceea ce ne ...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că, dacă Ludovic Orban vrea alegeri anticipate, atunci ar trebui să demisioneze. Totodată, liderul PSD a spus că, dacă premierul voia ...
Calendarul alegerilor anticipate a fost declanșat, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi va trece prin respingerea moțiunii de cenzură ...
Reprezentanții USR Constanța au organizat, ieri, o conferință de presă, la întâlnire fiind prezenți Remus Negoi, președintele filialei județene USR ...
Primăria și Consiliul Local Cumpăna organizează, vineri, 24 ianuarie, de la orele 10.00, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor ...
Senatorul de Timiș, Alina Gorghiu, le-a solicitat celor doi președinți ai Camerelor parlamentare, joi, de la Timișoara, să pună în aplicare decizia Curții Constituționale a ...
Partidul Mișcarea Populară își întărește echipa la Constanța. Anunțul a fost făcut, astăzi, de președintele organizației județene din ...
Calendarul alegerilor anticipate a fost declanșat, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi va trece prin respingerea moțiunii de cenzură ...
Reprezentanții USR Constanța organizează, în aceste momente, o conferință de presă. La întâlnirea cu jurnaliștii sunt prezenți Remus NEGOI - ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Tehnologie Arhiva