PNL ia în calcul ca alegerile locale să aibă loc în septembrie-octombrie

274
PNL ia în calcul ca alegerile locale să aibă loc în septembrie-octombrie - pnlpropune-1589996044.jpg

Articole de la același autor

Liberalii iau în calcul ca alegerile locale să se desfășoare la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, iar alegerile parlamentare, la termen, în decembrie.

Potrivit unor surse, președintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis liberalilor reuniți în ședința Biroului Politic Național, desfășurată în sistem de videoconferință, că dorește ca alegerile locale să se desfășoare la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, dar că acest lucru depinde de modul în care evoluează epidemia de coronavirus.

De asemenea, el a amintit că se așteaptă decizia CCR asupra ordonanței modificate în Camera Deputaților astfel încât s-a stabilit că data alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 se decide de către Parlament, prin lege organică, cu cel puțin 75 de zile înaintea votului. În prezent, legislația prevede că Guvernul stabilește data alegerilor.

Președintele PNL a mai spus că alegerile parlamentare ar putea avea loc la termen, în decembrie, tot în funcție de situația de la acel moment. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3238 secunde