Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Planuri pentru Constanța. Îl convinge Tăriceanu pe Hașotti să intre în ALDE?

Ştire online publicată Sâmbătă, 05 Mai 2018
de Sorin HULUBEI

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns, vineri, la Constanța, însoțit de secretarul general Daniel Chițoiu și Andrei Gerea, vicepreședintele partidului. Președintele Senatului a susținut o conferință de presă, la care a participat și Gabriel Daraban, noul președinte al Organizației Municipale ALDE Constanța.

Înainte de a se întâlni cu jurnaliștii, Călin Popescu Tăriceanu a vizitat Portul Constanța, discutând cu conducerea portului despre dezvoltarea economică a României și a regiunii. De asemenea, șeful Senatului a făcut o vizită de lucru și la Universitatea „Ovidius”, concluzionând că este nevoie ca educația și cercetarea să primească fonduri în plus.

La începutul conferinței de presă, liderul ALDE a salutat prezența lui Gabriel Daraban, despre care a declarat că „a avut o alegere fericită, este un câștig de ambele părți”. La rândul său, Gabriel Daraban a susținut că dorește să aducă în partid oameni bine pregătiți, care au avut succes în carieră.

„Sper ca în perioada următoare să stabilim niște reguli foarte clare în organizație. Trebuie ca lucrurile să fie foarte bine stabilite în ceea ce privește organizația, pentru că cei care sunt și cei care vor veni alături de noi să știe exact ce au de făcut. Trebuie să facem ordine. Important este să fim pregătiți pentru perioada următoare. Planul este să înceapă reorganizarea pe cartiere, să atragem oameni bine pregătiți, pentru că acest oraș are nevoie de astfel de persoane. Partidul este pe un trend ascendent și trebuie să asigurăm fundația”, a declarat Gabriel Daraban, președintele organizației municipale ALDE Constanța.

La rândul lui, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit și despre turism și oportunitățile de promovare a județului Constanța. El le-a propus constănțenilor să facă pachete turistice, în cadrul cărora să se poată organiza tururi ale cetăților și cramelor din județul Constanța.

„Îmi place Constanța și știu acest oraș de mic copil. Simt atmosfera și briza mării și îmi place să vin aici. Sunt locuri pe care simt nevoia să le descopăr. Am discutat cu Asociația Țăranilor Dobrogeni. Le-am propus să facă niște pachete turistice, cu turul cramelor și plantațiilor viticole. Sunt convins că va avea succes. Am și vorbit cu un operator economic din București, i-am pus în legătură, și le-am spus să dea drumul la treabă, pentru că există potențial”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE.

Nu în ultimul rând, Călin Popescu Tăriceanu a profitat de vizita la Constanța pentru a se întâlni și cu fostul liberal Puiu Hașotti, pe care încearcă să-l convingă să se alăture formațiunii politice. Întrebat dacă fostul ministru al Culturii a acceptat să intre în ALDE, Tăriceanu a preferat să nu intre în detalii, lăsând să se înțeleagă că există această posibilitate.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis joi, după întâlnirea cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că vizita acestuia în România ...
Președintele Filialei PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, susține că ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a mărit salariile până le-a mișcorat, în ...
Președintele Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) Călin Popescu Tăriceanu vine, mâine, la Constanța. El va fi însoțit de secretarul general ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
De câteva zile, parcul de lângă Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” este tot mai populat. Motivul? Spațiul are un aer special, constănțenii putând ...
Președintele Klaus Iohannis a transmis, ieri, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României, în care afirmă că orice demers de revizuire va trebui realizat cu maximă ...
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, ieri, că nu e normal ca persoane care s-au pensionat și încasează pensie să beneficieze și de un venit din sectorul public.„Sunt de ...
Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au transmis că foarte mulți seniori au profitat deja de prezența celor două farmaciste în ...
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției, în care susține că a observat în ultimul timp că Guvernul PNL ...
Gabriela Firea a anunțat că vrea să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei din partea PSD. Ea spune că trei ani a muncit de dimineață până noaptea și că a început ...
Președintele USR, Dan Barna, afirmă într-un mesaj transmis de Ziua Constituției că formațiunea sa va continua pe drumul reformării statului român."În programul cu care am candidat ...
O nouă zi de grevă generală în Franța. Continuă mișcarea organizată de principalele sindicate, în semn de protest față de proiectul guvernului de reformare a sistemului ...
O pictură din biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu, edificiu ortodox vechi de peste 200 de ani, a fost distrusă de un instalator care a montat o centrală termică. Centrala ...
Un cutremur s-a produs, duminică dimineața, în România.Potrivit INFP, cutremurul a avut loc la ora 9:25, la o adâncime de 129 km. Cutremurul s-a produs în apropierea ...
Premierul Ludovic Orban afirmă că una dintre măsurile pe care Guvernul le va lua este înghețarea indemnizațiilor celor care ocupă funcții de demnitate publică, pentru ca acestea ...
Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României, în care afirmă că orice demers de revizuire va trebui realizat cu maximă ...
Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat, sâmbătă, că vor avea loc reduceri de personal la ministere și instituții publice, care să înceapă chiar să servească cetățeanul.„Vreau ...
Membrii PLUS se pregătesc să își realeagă președintele. Dacian Cioloș este singurul candidat pentru această funcție.La Romexpo S-au întrunit peste 1.500 de ...
Reprezentanții USR Constanța au organizat, vineri, o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate teme ce au vizat Comitetul Politic USR, Legea ...
Începând cu data de 12 decembrie și până pe 15 decembrie, parcarea supraetajată din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se va închide deoarece ...
Moscheea Carol I, punct de referință în istoria Constanței, este într-o stare avansată de degradare și are nevoie urgentă de reabilitare. Acesta este motivul pentru ...
În aceste momente, la sediul USR Constanța are loc o conferință de presă. La eveniment participă Remus Negoi - președinte al filialei județene USR Constanța, Stelian Ion - ...
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) organizează o masă rotundă cu tema „Drepturile femeii“, sâmbătă, 7 decembrie, ora 12.00, la cafeneaua „Jade ...
Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat, ieri, că viitorul congres al partidului va fi unul fără festivisme, simplu și transparent, iar până atunci, vor ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva