Parlament / A început ședința comună în care este citită moțiunea de cenzură
Articole recomandate
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
PSD și Horia Constantinescu au depus candidaturile pentru Primăria și Consiliul Local Constanța
26 Aprilie 2024
Locuințe pentru tineri, construite de Primăria Mangalia
26 Aprilie 2024
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, în urmă cu puțin timp, în ședință comună pentru citirea moțiunii de cenzură.
Ședința este condusă de vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, care a anunțat că și-au înregistrat prezența 392 de parlamentari, informează Agerpres.
Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, astăzi, în lipsa reprezentanților Opoziției, ca dezbaterea și votul moțiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă, de la ora 11.00.
Moțiunea, intitulată "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgență!", a fost depusă ieri și are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputați ai minorităților naționale, patru parlamentari PSD și un deputat independent.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 02 Octombrie 2019
Marţi, 01 Octombrie 2019
Marţi, 01 Octombrie 2019
Joi, 26 Septembrie 2019
Marţi, 24 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019
Vineri, 20 Septembrie 2019
Joi, 19 Septembrie 2019
Marţi, 01 Octombrie 2019
Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019