Orban a cerut analiza proiectului care prevede că bugetarii vor lucra, pe rând, câte o jumătate de lună

269
Orban a cerut analiza proiectului care prevede că bugetarii vor lucra, pe rând, câte o jumătate de lună - yze4n2iyymfhm2uzzwniyjlkyzhlote4-1586445504.jpg


Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut joi Guvernului să analizeze proiectul de ordonanță de urgență care prevede că bugetarii vor lucra, pe rând, câte o jumătate de lună, aflându-se în restul perioadei într-o formă echivalentă șomajului tehnic, informează agerpres.ro.


"Vă solicit să analizați proiectul de ordonanță de urgență inițiat de doamna ministru Violeta Alexandru. Cred că solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situații. Toți trebuie să preluăm pe umerii noștri din greutatea crizei care este provocată de această epidemie. 


La ora actuală sunt peste 1,5 milioane angajați din mediul privat, la care putem adăuga toți cei care au activități în cadrul persoanelor fizice autorizate, al întreprinderilor familiale sau alte forme de activitate ale profesiilor liberale. 


Practic, nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize și din cauza asta m-am hotărât împreună cu ministrul Muncii și ministrul Finanțelor să găsim o soluție ca și în sectorul public să existe o preluare a acestei greutăți printr-o formă de solidaritate", a afirmat Orban, în debutul ședinței de Guvern.


El a menționat că a optat pentru acest mecanism inclusiv "din rațiuni epidemiologice", pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus.


"În instituțiile publice angajații vor fi împărțiți în jumătate - pe fiecare birou, serviciu, direcție - astfel încât să se asigure funcționalitatea instituțiilor, ministere, agenții, autorități, primării, consilii județene. Jumătate dintre angajați lucrează 15 zile și restul de 15 zile din lună, zece zile de lucru, deci practic zece zile lucrează și restul rămân într-o formă echivalentă șomajului tehnic. În perioada în care jumătate stă în șomaj tehnic, lucrează cealaltă jumătate", a explicat prim-ministrul.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8205 secunde