Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică
Victor Ponta:

"Nu vom avea primari aleși din două tururi și nici președinți de CJ desemnați de consilieri"

Ştire online publicată Luni, 16 Decembrie 2019

Președintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, afirmă că nu vor fi alegeri locale pentru primari în două tururi de scrutin și nici președinții de consilii județene nu vor fi aleși de consilieri, pentru că PNL „deține acum puterea”, iar sistemul actual îi avantajează pe liberali.

„Nu vom avea primari aleși din două tururi și nici președinți de consilii județene aleși de consilieri. PNL deține acum puterea și preferă acest sistem electoral care îi avantajează (primarii lor au prima șansă și vor «transfera» mulți primari de la PSD - miniștrii, prefecții, toți ceilalți reprezentanți ai statului vor acționa pentru ei); nu mai au niciun interes să aplice alt sistem (cum spuneau când erau în Opoziție); toți știm că nu mai este timp pentru modificarea sistemului de vot de la locale prin votul parlamentarilor”, a scris Ponta, astăzi, pe contul său Facebook, consultat de Agerpres.

De asemenea, el argumentează că „legea privind alegerea primarilor într-un singur tur a fost adoptată în 2011 de majoritatea parlamentară de atunci a PDL - UDMR”, iar „azi, foștii PDL-iști sunt toți în PNL și PMP și și-au schimbat doar declarativ poziția”.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Victor Ponta, președintele Pro România, nu crede că Ludovic Orban este capabil să fie un bun prim-ministru și nu îl va vota. El se declară însă convins că GuvernulOrban va trece ...
Reprezentanții Alianței USR PLUS Ionuț Moșteanu și Vlad Voiculescu au anunțat că, la alegerile locale, alianța va avea candidați comuni, urmând ca fiecare partid să ...
Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că a constatat că există o majoritate în Camera Deputaților pentru susținerea proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că, dacă Ludovic Orban vrea alegeri anticipate, atunci ar trebui să demisioneze. Totodată, liderul PSD a spus că, dacă premierul voia ...
Calendarul alegerilor anticipate a fost declanșat, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi va trece prin respingerea moțiunii de cenzură ...
Reprezentanții USR Constanța au organizat, ieri, o conferință de presă, la întâlnire fiind prezenți Remus Negoi, președintele filialei județene USR ...
Primăria și Consiliul Local Cumpăna organizează, vineri, 24 ianuarie, de la orele 10.00, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor ...
Senatorul de Timiș, Alina Gorghiu, le-a solicitat celor doi președinți ai Camerelor parlamentare, joi, de la Timișoara, să pună în aplicare decizia Curții Constituționale a ...
Partidul Mișcarea Populară își întărește echipa la Constanța. Anunțul a fost făcut, astăzi, de președintele organizației județene din ...
Calendarul alegerilor anticipate a fost declanșat, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi va trece prin respingerea moțiunii de cenzură ...
Reprezentanții USR Constanța organizează, în aceste momente, o conferință de presă. La întâlnirea cu jurnaliștii sunt prezenți Remus NEGOI - ...
Reprezentanții Pro România din Regiunea Sud-Est s-au reunit, miercuri seară, la Hotelul „Ibis“ din Constanța pentru a pune la punct detaliile din următoarea ...
Administrația publică locală din Constanța a anunțat, ieri, că locuitorii pot  solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul S.C ...
Premierul Ludovic Orban a anunțat, ieri, că PNL o va propune pe Alina Gorghiu pentru șefia Senatului, după ce Curtea Constituțională a stabilit că a fost neconstituțională ...
Delegația Permanentă a ALDE a aprobat, ieri, organizarea unei Conferințe Naționale în cadrul căreia vor fi luate în discuție principalele teme și proiecte cu care partidul se va ...
În aceste momente, la Hotelul Ibis din Constanța, se desfășoară întâlnirea organizațiilor PRO România din Regiunea de Sud-Est. La eveniment sunt prezenți mai mulții ...
Premierul Ludovic Orban a anunțat miercuri că PNL o va propune pe Alina Gorghiu pentru șefia Senatului, după ce Curtea Constituțională a stabilit că a fost neconstituțională ...
Judecătorii CCR au decis, miercuri, că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului s-a făcut în mod nelegal, transmite Digi24. Sesizarea de ...
Partidul Mișcarea Populară Constanța continuă campania pentru desemnarea candidaților la alegerile locale din acest an. După ce, săptămâna trecută, a fost desemnat ...
Parlamentarul constănțean George Vișan susține că, în opinia sa, devine din ce în ce mai clar că PNL anulează sau blochează toate proiectele începute în guvernarea ...
Biblioteca Județeană „I.N. Roman” din Constanța a găzduit, zilele trecute, o întâlnire de lucru a Asociației Comunelor din România (ACoR), filiala Constanța, la care ...
România rămâne angajată să susțină constant prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării și a oricărei alte forme de violență, a ...
Președintele PRO România, Victor Ponta, va fi prezent, la Constanța, pentru a participa la un eveniment de seamă al partidului. Mai exact, este vorba despre întâlnirea ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva